1.2 C
Timișoara
sâmbătă 23 noiembrie 2024

Părintele fântânilor cinetice din România a fost bănățean! Supranumit ”al doilea Brâncuși”…

Născut la data de 7 iulie 1923, la Bocșa, în Caraș-Severin, Constantin Lucaci a fost laureat al Premiului Herder, acordat în 1984 de Universitatea din Viena pentru întreaga sa operă. S-a stins din viață la 21 iulie 2014. Este celebru, în special pentru fântânile sale cinetice, sculpturi monumentale în piatră şi oţel, un renascentist modern, un sculptor al metaforelor şi ideilor în inox…Fantana Severin 3Prima dintre „fântânile lui Lucaci” este cea de la Constanţa, realizată în 1971. Lucrarea a durat doi ani, a pus probleme tehnice şi a presupus investiţii importante şi cunoştinţe tehnice solide. După punerea în funcţiune a fântânii de la Constanţa, aceste „simfonii cântătoare” au continuat să apară din ce în ce mai maiestuoase, mai luminoase.

fantana Constanta
Urmează cea de la Turnu Severin, în 1979, după începerea lucrărilor la hidrocentrala de la Porţile de Fier I. Fântâna din Drobeta Turnu Severin mai este cunoscută și sub denumierea de „Hora de la Bălăcița”.Fantana Severin 1
A treia fântână costruită de Constantin Lucaci a fost la Vaslui – 1981. Ea a fost inaugurată în anul 1983 a fost și a fost repusă în funcţiune de municipalitatea vasluiană, în cadrul unui amplu proiect de reabilitare a centrului civic. Cu toate că este unul dintre simbolurile muncipiului reşedinţă, fântâna a funcţionat doar câţiva ani, înainte de decembrie 1989.Sala sporturilor 3
A urmat Reşiţa în 1984. Reșițenii se laudă că fântâna cinetică este cea mai frumoasă dintre cele nouă „simfonii lichide” create de maestrul Lucaci în 9 oraşe ale României (Constanţa, Drobeta Turnu Severin, Vaslui, Reşiţa, Brăila – 3 fântâni, Giurgiu şi Alba-Iulia). Se apropia ziua de 23 august, 1984, sărbătoarea naţională, când un mare monument al muncitorimii trebuia inaugurat în centrul Reşiţei. Proiectul a fost dezbătut de mai multe ori, însă nu s-a mai aprobat. În tot acest timp, în mare secret, se realiza în fosta fabrică de locomotive cu abur a UCMR, o fântână neobişnuită sub îndrumarea sculptorului. Pe 23 august reşiţenii aveau parte de o mare surpriză! În loc de un obelisc al muncitorimii vedeau o fântână ciudată formată din două talere de beton care colectau apa.Fantana Severin 4
Următoarea locație pentru arta maestrului Constantin Lucaci a fost Brăila, cu trei fântâni, construite între 1988 și 1992. Ansamblul de fântâni cinetice de la Brăila, cu zona de promenadă aferentă, a fost inaugurat de fapt în 1989 dar funcționează la adevărata sa valoare abia după reabilitarea întregului ansamblu, cu bani europeni, între 2012 și 2013.
Penultima operă din această serie, fântâna cinetică din, Giurgiu a fost construită de Constantin Lucaci în anul 2002.Alba Iulia
În fine, în 2007 la Alba Iulia a fost inaugurată ultima fântână cinetică din ”colecția” unică a maestrului Constantin Lucaci, operă construită în locul în care funționau cu peste 2000 de ani în urmă nouă fântâni romane. Peste 7 ani, în 2014, cel supranumit ”părintele fântânilor cinetice din România” sau ”sculptorul care a dat viață inoxului” a plecat să modeleze la ceruri.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

În premieră Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara intră în clasamentul instituțiilor românești

A apărut cel mai nou metaranking al instituțiilor românești de învățământ superior, realizat pe baza rezultatelor lor în cele mai importante clasamente internaționale în...

Primii fulgi de nea se aștern peste Banat

După o săptămână de vreme rece, ploi și vijelii, în această după-amiază a început să ningă, însă cu lapoviță. Primii fulgi de zăpadă se...

Citește și :