1.1 C
Timișoara
luni 23 decembrie 2024

Părintele Banatului imperial, Prințul Eugen trecea la cele veșnice cu 281 de ani în urmă

Unul din cei mai străluciți feldmareșali ai Sfântului Imperiu Roman, Eugeniu de Savoia, cunoscut și ca Prințul Eugen, a murit la 21 aprilie 1736, la Viena.

Născut la 18 octombrie 1663, la Paris, a fost fiul lui Eugen Mauriciu de Savoia-Carignano și al Olimpiei Mancini, nepoata cardinalului Jules Mazarin, spune Wikipedia.
Fiind mic de statură, cariera militară i-a fost blocată în Franța, drept pentru care a emigrat la Viena, unde a intrat în serviciul Casei de Habsburg și a devenit ofițer al Sfântului Imperiu Roman.

Timisoara_TurceascaDupă victoria de la Petrovaradin, la 5 august 1716, asupra oștilor otomane, prințul Eugeniu de Savoia a decis cucerirea cetății Timișoara, pentru a pune stăpânire pe această importantă poziție strategică.
În urma unui asediu de 48 de zile, însoțit de bombardamente repetate, care au distrus în mare parte clădirile din interiorul cetății, la 12 octombrie 1716, Mehmed Pașa, ultimul comandant otoman al Timișoarei, a acceptat capitularea, iar garnizoana turcă a părăsit definitiv orașul, spune Wikipedia.
La 17 octombrie 1716, cei 12.000 soldaţi turci ce au supravieţuit asediului au fost lăsaţi să iasă din cetate şi să se retragă din Banat, la sud de Dunăre.
Pierderile armatei austriece au fost de 6.597 oameni morţi şi răniţi.
La 18 octombrie 1716, prințul Eugeniu de Savoia și-a făcut intrarea triumfală într-o cetate grav răvășită de violentul asediu.
După 164 de ani, cetatea Timișoara a reintrat sub stăpânirea europenilor.

În 21 octombrie 1716, prințul Eugeniu de Savoia s-a adresat împăratului Carol al VI-lea cu propunerea ca Banatul să fie organizat și guvernat astfel încât să aducă folos Casei Imperiale.
În 12 iulie 1717, generalul–conte Mercy a înaintat Camerei Aulice de la Viena „Proiectul modest de organizare a Banatului Timișoarei”.
După aprobarea proiectului, s-a întocmit Comisia de organizare a Țării Banatului, care va funcționa sub conducerea contelui Mercy.
În sfârșit, la 28 iunie 1719, Împăratul a semnat Decretul care numea Administrația Banatului și stabilea sediul acesteia la Timișoara, care devenea astfel capitala unei provincii importante a monarhiei habsburgice și reședința principalelor structuri administrative.
S-a creat însă un aparat administrativ stufos, care a impus treptat o nouă mentalitate în viața orașului.
Până în anul 1751, Banatul a fost guvernat militar, mai spune Wikipedia.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

„A fost un an plin de incertitudini în mediul de business, iar instabilitatea politică accentuează problemele cu care se vor confrunta companiile anul viitor”

 Anul 2024 a adus concedieri în multe companii din domenii precum automotive sau IT&C, dar și stoparea unor investiții ce au fost inițiate...

Cât câștigă un muncitor necalificat care se angajează la multinaționalele din Timișoara?

Mesajul unui tânăr enervat că în Timișoara o companie multinațională angajează muncitori necalificați, ca operatori în producție, oferind venituri lunare în jurul a 4.000...

Citește și :