După nouă ani în care a făcut film – ca scenarist, regizor și producător – cunoscutul regizor Radu Jude, devenit celebru pe plan internaţional mai ales după filmul „Aferim”, a provocat Teatrul Național din Timișoara, răspunzând, totodată, provocării Naționalului și iată, regizează primul său spectacol de teatru: Scene dintr-o căsnicie de Ingmar Bergman. Piesa celebrului regizor suedez, în traducerea lui Carmen Vioreanu, explorează – alternând umorul cu sarcasmul – disoluția unei familii, efectele sindromului „singurătate în doi” și paradoxurile despărțirii.
Radu Jude este, în acest moment, unul dintre cei mai premiați regizori de film din România. Nominalizat, anul trecut, la Ursul de Aur și câștigător al unui Urs de Argint la Berlin, Radu Jude are în portofoliu, printre altele, Premiul Confédération Internationale des Cinémas D’Art et Essai (C.I.C.A.E.), Premiul pentru cel mai bun film de scurtmetraj la Festivalul de Film de la Sundance (SUA) și alte 10 premii naționale (între care opt premii Gopo). Cea mai recentă distincție a sa vine dinspre instituția prezidențială, regizorul fiind decorat de președintele Klaus Iohannis cu Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de Cavaler, la propunerea ministrului Culturii.
Teatrul Național din Timișoara face, prin montarea spectacolului Scene dintr-o căsnicie, încă un pas în direcția cercetării noilor forme de expresie artistică de sinteză rezultate din întâlnirea teatrului cu celelalte arte. Este un experiment la care publicul este invitat să participe prin intermediul actorilor Ion Rizea, Claudia Ieremia și Alina Ilea. Scenografia spectacolului este semnată de Iuliana Vîlsan, de asemenea un artist important în artele vizuale din România, având în portofoliul său numeroase premii și nominalizări.
Premiera spectacolului este programată joi, 10 martie, de la ora 19, la Sala 2 a Teatrului Național din Timișoara.
„În toți acești ani, Teatrul Național și-a propus să deschidă drumuri noi în arta teatrală. Faptul că publicul a fost în număr din ce în ce mai mare alături de noi este o dovadă că provocările- nu puține – prin care am trecut noi, creatorii spectacolului și producției de teatru din Teatrul Național, cei din scenă, ca și cei din spatele scenei, au devenit de fiecare dată oportunități pentru spectatori, oportunităti pentru cunoaștere prin artă, ceea ce ne-a motivat să mergem mereu mai departe. Întâlnirea dintre spectatorii Teatrului Național din Timișoara și Radu Jude, alături de trei dintre actorii importanți ai Naționalului timișorean, un scenograf român important și – last but not least – Ingmar Bergman, este un eveniment original, o cercetare pe artă vizuală vie, nu din peliculă, ci din multă trăire live, din cuvânt, teatru și o cantitate nemărginită de viață. Sunt foarte bucuroasă că Radu Jude a ales Teatrul Național din Timișoara pentru acest experiment valoros la nivel național și european”, declară Ada Lupu Hausvater, managerul Teatrului Național dinTimișoara.