0.1 C
Timișoara
duminică 22 decembrie 2024

Părerea lui Simonis: Sabotarea lui Robu de către colegi este la fel de evidentă ca și blatul dintre USR PLUS și PNL VIDEO

La două săptămâni de la scrutinul ce a aranjat lucrurile în administrația locală liderul PSD Alfred Simonis a ieșit oficial la rampă pentru a face un mic bilanț a ce a însemnat această tură de alegeri pentru județul Timiș.

După cum însuși declară nu a fost prea bine pentru formațiunea sa dar oricum se pare că partidul este în oarecare redresare. Rezultatele au fost ceva mai bune decât în urmă cu doi ani la europarlamentare.
„În privința PSD s-a făcut o analiză, avem 38 de primării câștigate de candidați proprii, iar una în alianță (cu altă formațiune) în altă (localitate) sunt mâine alegeri, dacă tragem linie și iese bine, închidem cu 40 de primării din 99, e o structură pe care se poate demara o nouă viziune. Procentul nu ne mulțumește, dar e în creștere față de europarlamentare și prezidențiale. Oricât am încercat noi să schimbăm problemele care au fost în PSD, au cântărit mai mult. Încercăm să demonstrăm că suntem conștienți de erorile făcute”, a mai explicat situația partidului parlamentarul PSD.

Simonis a apreciat că locuitorii timișeni au ales o guvernare de dreapta și respectă decizia lor. Chiar a adresat felicitări celor două formațiuni ce s-au aflat pe primele locuri dorindu-le să ducă la bun final mandatul deloc ușor. În același timp a remarcat că dacă nu era încrâncenarea de a fi îndepărtat Nicolae Robu din funcția de primar al Timișoarei poate blatul dintre USR PLUS și o aripa din PNL nu ar fi fost așa de evident.
În ciuda tuturor dezmințirilor Simonis crede ferm că a fost un blat enorm dar și multele greșeli ale primarului Robu au dus la rezultat. Nici nu mai e nevoie de a analiza prea mult și se vede că a fost sabotat din interiorul partidului. Iar guvernul lui Ludovic Orban nu a fost de partea administrației Robu.

NIci faptul că personajul pregătit de un an de zile de a candida pentru primărie a plecat cu arme și bagaje la altă formațiune nu a fost de bun augur. Varianta cu Voichița Lăzureanu nu a fost suficient de bine pregătită având în vedere timpul extrem de scurt avut la dispoziție.
Ca o primă concluzie generală se pare că timișenii au vrut o conducere de dreapta dar ansamblul țării a dorit ca PSD-ul să se mențină în continuare la conducere dacă se are în vedere celelalte regiuni.

„E limpede că Nicolae Robu a fost sabotat din interiorul PNL, că a existat o înțelegere între colegii săi de la PNL și USR de care Robu nu știa. Personaje importante din PNL au ieșit și au anunțat că vor vota cu Fritz la primăria Timișoara și Alin Nica la CJT. Am avut un blat in Timiș între PNL și USR pentru a-l înlocui pe Nicolae Robu. A fost sabotat și de Guvernul Orban, pentru că în afara de resursele proprii, Guvernul Orban nu a venit cu niciun fel de sprijin, într-un oraș cel mai important din țară, în care era conducere liberală. Nu m-a mulțumit, ca timișorean, nici comportamentul președintelui României, când a fost în vizită la o companie germană, modul în care a fost tratat primarul Timișoarei, indiferent cum se cheamă. Cred că e o lecție și pentru dânsul și pentru noi care facem politică la nivel local ce s-a întâmplat în municipiul Timișoara și în județ”, a adus câteva precizări președintele PSD Timiș Alfred Simonis.

Cât despre prestația propriului partid ar fi de spus că este și bine și rău.

Analiza celor întâmplate la alegeri a dus și la o seamă de demisii din funcții sau chiar de demisii din partid. Ar fi de dat câteva exemple:
-Ramona Olteanu a plecat din funcția de vicepreședinte la nivel județean odată cu demisia din formațiuneaPSD,
-Romanița Jumanca a renunțat la funcția de conducere a organizației de femei,
– Francisc Boldea a demisionat din funcția de președinte al organizației din Lugoj, el nu mai este nici vicepreședinte la nivel județean.
„Ne vom vedea la Lugoj să stabilim cine să preia funcția interimar. După cum știți Forin Bîrsășteanu a demisionat de la președinția organizației de la Timișoara. El a venit să-și depună mandatul înainte de campanie, dar a rămas la cererea mea. Nu are legătură cu scorul, el rămâne vicepreședinte al PSD Timiș. Consiliul de conducere l-a validat pe Mihai Ritivoiu, el va trebui să vină cu un birou de conducere la Timișoara, pentru că bate la ușă campania pentru parlamentare”, a mai adus câteva detalii președintele Alfred Simonis.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Un bărbat din Belinț a fost prins conducând beat și fără permis

Un bărbat din Belinț a fost prins băut la volan. Bărbatul de 43 de ani a fost prins în urma unui control de rutină.  Acesta...

Un bărbat din Moșnița Veche a fost jefuit

Sâmbătă dimineață, un bărbat din Moșnița Veche s-a trezit fără mai multe echipamente electrice și unelte pentru construcții. Bărbatului i-au fost sparte atât anexa,...

Citește și :