În primăvară, cu două luni în urmă, Parcul Justiției era cel mai lăudat, îngrijit și grozav parc al orașului. Prin pierderea gardului se pare că a intrat în atenția tuturor. Autoritățile de toate culorile politice nu mai pridideau să laude marea realizare. Turiștii străini nu oboseau să se fotografieze printre lalele. Iar timișorenii s-au crezut pentru puțin timp în centrul atenției de atâta grijă a grădinarilor municipali. Unii mai entuziaști chiar comparau parcul de lângă Primărie cu nesfârșitele câmpuri de lalele din Țările de Jos. Pentru o lună minunatele culori i-au încantat pe iubitorii de frumos. Micul parc era un fel de perlă a coroanei printre văduvitele parcuri din oraș.
Dar timpul nemilos a trecut peste efemerele plante. Așa e firesc. Petalele multicolore au căzut. Dar nu e firesc să nu mai apară alte plante, chiar mai modeste. De o bună bucată de timp tot parcul a devenit un ogor plin de bețe care mai verzi, care deja uscate. Ca o perie deasă și de nepătruns din basmele românilor. Horticultorii nu au mai trecut pe acolo. Alte flori nu au mai apărut. Parcă fondurile au dispărut brusc. S-ar fi putut planta alte flori cu altă perioada de înflorire. Așa totul arată tern ca un gazon de fotbal fără jucători.
Edilul-șef Nicolae Robu promite că se va remedia situația. Nu ne putem îndoi de spusele sale. Dar parcă turiștii ce au năpădit orașul nu au concediu de câte două sau trei luni, să poată aștepta răbdători creșterea noilor flori. Până una, alta, aparatele foto ruginesc din lipsă de activitate. Dar tot răul e spre bine. Această vorbă au învățat-o și călătorii de peste mări și țări și merg să încerce o bere autentică românescă la puzderia de terase ce au înflorit (înlocuit) plantele, în toată Piața Operei.