Parcul Copiilor a aparținut azi în totalitatea celor mai mici. Așa ar trebui să fie și în restul de 364 de zile din an. Dar doar de 1 Iunie cei mari își aduc aminte și de ei și spun că le pregătesc ceva deosebit. Ceva deosebit ar trebui să fie în fiecare zi sau astfel de evenimente să se repete săptămânal.
Vremea foarte frumoasă a îndemnat pe toți cei ce au grija unui pui de om să îl ducă în parcul lor să ia parte la distracție. Au fost de toate: mașini de pompieri, de poliție, biciclete, alergătură voie bună și râsete. Nu au lipsit nici personajele din desene animate cele mai iubite. Ba chiar un Micky Mouse uriaș a pictat copilașii pe față cum au văzut ei în filme.
Sportivii au avut ocazia să se întreacă în meciuri de fotbal pe iarba parcului. Cei cu spirit de aventură au pornit cu caiacul la vale prin canalul cu apă să exploreze parcul. Nu a contat că apa avea adâncimea „amețitoare” de un lat de palmă! Imaginația i-a transportat direct în Amazonia.
Dar atracțiile au fost nenumărate. Se știe că câinii polițiști au o slăbiciune să se fotografieze ci prichindeii. Toată lumea a profitat de ocazie.
Cei mai mari ce deja visează la o carieră militară au avut prilejul să vadă cu funcționează un binoclu sau chiar și o pușcă sub supravegherea soldaților ce și-au luat în serios rolul de instructori.
Unii dintre copilași ș–au arătat curajul și au încercat să parcurgă un traseu cu obstacole amenajat in parc de către jandarmi.
Peste tot a răsunat muzica, râsetele, chiotele. Înghesuială mare a fost și la tonetele cu floricele de porumb ori alte dulciuri din cele mai tentante. Astăzi, în mod special, zahărul nu dăunează dinților.
Poate nu vă vine să credeți dar unii copii au gusturi mai simple și au preferat tobogane și leagănele.
Și cum până diseară mai este muuult de tooot distracția continuă!