0.1 C
Timișoara
luni 23 decembrie 2024

Parcările multietajate un vis de neatins

Timișoara suferă de un mare handicap în ceea ce privește traficul rutier. Atâta vreme cât mașinile se află în mișcare ar mai fi cum ar mai fi treaba. Dar când ar vrea să se oprească apare necazul cel mare. Nu ai unde parca.
Edilii urbei încearcă, fără mare tragere de inimă, să rezolve problema. Se caută soluții, se fac previziuni, se ajunge chiar și la faza de studiu de fezabilitate. Iar în cel mai fericit caz se poate vorbi chiar și de un proiect de parcare. Din timp în timp primăria anunță o nouă parcare etajată, supraetajată sau subterană, după cum e la modă în acea lună. Se desemnează chiar și un posibil loc. Problema ar descongestina înghesuiala de autovehicule aruncate cu furca pe trotuare, spații verzi ori te miri unde. Și aici se blochează elanul constructiv al primăriei.
În unele cazuri au fost demolate unele construcții ce ar fi încurcat șantierul. Se eliberează tarlaua și apoi toți locatarii din zonă așteapta minunea ce nu se materializează. Daca întârzierea ar fi de o săptămână sau două oricine ar fi înțelegător. Poate și două luni ar fi de înțeles. Dar când trece mai mult de un an parcă se duc de râpă toate speranțele automobiliștilor.
Cu peste un an în urmă a făcut mare vâlvă proiectul unei parcări cu etaj printre blocurile din zona Căii Girocului. Nu a fost să fie!
La un loc cu umbră și verdeață dintre blocurile din zona Circumvalațiunii III 9 în spatele școlii gimnaziale cu numărul 24 într-o bună zi au venit buldozere și escavatoare. Au pus la pământ câteva zeci de garaje cu promisiunea că acolo se va ridica o minunăție de parcare cu două nivele. Alții mai optimiști decât ar fi normal au supralicitat și au pus încă un nivel de la ei putere: „ba va fi cu trei nivele! așa ca în occident”.
Au trecut lunile. A trecut anul. Rezultatul? O mândrețe de tăpșan fără utilitate ce este folosit în continuare ca parcare haotică. Din timp în timp se umple de moloz și alte deșeuri. Se mai face o curățenie sumară (dar nu prea des) după care se reia ciclul de promisiuni și de așteptări.
Și așa se face că locurile de parcare sunt tot puține și tot la fel de mizere. Parcările multietajate încă sunt un vis de neatins.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Citește și :