Poate începe proiectarea pentru o parcare supraetajată în centrul Timișoarei. Contractul cu firma care a câștigat licitația a fost semnat. Parcarea va avea 4 sau 5 etaje și vor fi amplasate și mai multe stații de încărcare pentru mașini electrice.
Parcarea va fi construită pe strada Dr. Iosif Nemoianu, lângă Spitalul de Copii Timișoara. Este de fapt ceea ce a lipsit din proiectul de construire a noului corp de clădire la unitatea sanitară.
„Aceasta se va afla la marginea Inelului I rutier al municipiului și va asigura o parte din necesarul de locuri pentru spital, dar și pentru zona centrală. Primăria Municipiului Timișoara intenționează să mai construiască o altă parcare publică și în zona Oituz, locația acesteia urmând să fie stabilită de Planul Urbanistic Zonal, comandat de municipalitate și care este în lucru”, explică autoritățile locale.
Proiectul prevede o construcție de 4 sau 5 etaje, în regim de înălţime 2S/S+P+2E+terasă și etaj parțial. Construcția va avea elemente de accesibilitate, va fi dotată cu un lift și va avea locuri dedicate persoanelor cu dizabilități, conform legislației în vigoare.
„Avem în vedere aprovizionarea clădirii cu panouri solare ca sursă alternativă prin proiect. De asemenea, 6 locuri de parcare vor fi dotate cu stații de încărcare pentru vehicule electrice și vor fi incluse și locuri pentru biciclete. Viitoarea parcare are un număr estimat de 250 de locuri, iar cu o ocupare zilnică de 5 mașini/loc/zi, clădirea va deservi 1250 de mașini/zi”, transmite viceprimarul Ruben Lațcău.
Contractul pentru proiectare este de aproape 190.000 de lei și se derulează pe 150 de zile. Firma câștigătoare este Studio Art Construct (lider de proiect) și subcontractanții Total Grup Solutions, General Lux Therm, Civ Indust Proiect și Evam Constal.