Parcare subterană de 2.500 de metri pătrați în centrul istoric al Timișoarei. Primăria caută investitor privat

784

Primăria Timișoara caută un investitor care să amenajeze și să gestioneze o parcare subterană care urmează să fie amenajată chiar în centrul istoric, acolo unde lipsa locuilor de parcare este acută. Asta după ce, în 2015, odată cu reabilitarea zonei, au dispărut 500 de locuri de parcare.

Pentru realizarea pacării, municipalitatea trebuie să cedeze Societății de Drumuri Municipale o suprafață de aproape 2.500 de metri pătrați pe strada Nikolaus Lenau. Pe hârtie, executivul Primăriei conștientiează problema parcărilor din oraș.

”După anul 1990, numărul vehiculelor a crescut foarte mult, iar parcarea a devenit o problemă foarte mare pentru fiecare posesor de vehicul, în particular în centrul oraşului. De asemenea, există străzi şi intersecţii care pe perioada zilei sunt foarte aglomerate şi practic blocate.

În general, circulaţia este foarte dificilă în Municipiul Timişoara la orele de vârf, dar începe să devina dificilă şi în afara orelor de vârf. De asemenea, datorita traficului nivelul poluării este mare şi în multe zone ale oraşului, noxele depăşesc limitele permise. Datorită numărului mare de autovehicule din Municipiul Timişoara sau aflate în tranzit, ca urmare a numeroaselor sesizări din partea cetăţenilor, care datorita lipsei locurilor de parcare ajung să parcheze pe locuri interzise, spaţii verzi, trotuare, încurcând şi traficul pietonal s-a constatat o tot mai mare nevoie a creării de locuri de parcare.

Pentru rezolvarea problemei spaţiilor pentru parcare şi a modului de reglementare a staţionării în aceste spaţii, Municipiul Timişoara a comandat un studiu menit să promoveze realizarea şi implementarea unui master plan al parcărilor publice, care va fi integrat în PUG-ul municipiului. Studiul conţine printre altele o listă cu potenţialele locaţii pentru construcţia de parcări publice colective subterane/supraterane şi terane”, se arată în explicația autorităților.

Pentru ca intenția să devină realitate, aleșii locali trebuie să aprobe un proiect de hotărâre prin care se face transferul de teren. Realizarea locurilor de parcare în locaţia mai sus menţionată ar conduce la:

• mărirea numărului locurilor de parcare şi accesibilitate la spatiile de parcare în general şi pentru persoanele cu handicap în particular;

• reducerea perioadei de parcare a vehiculelor în centrul oraşului şi pe străzi;

• asigurarea parcajelor si îmbunătăţirea serviciilor de parcare;

• îmbunătăţirea fluxului circulaţiei, prin reducerea zonelor de aglomeraţie;

• ar conduce la străzi mai sigure pentru pietoni, biciclişti, motociclişti şi şoferi;

• ar facilita îmbunătăţirea accesului pentru vehiculele de urgenţă;

• ar avea efect, direct sau indirect, asupra calităţii vieţii pentru rezidenţi şi asupra calităţii mediului prin reducerea poluării.

Însă primăria nu are capaciatea financiară să realizeze parcajul, așa că vrea să găsească un investitor privat.

”Pentru realizarea construcţiei se impune selectarea unui investitor, de către o comisie numită prin hotărârea consiliului local, care să susţină finanţarea şi realizarea obiectivului”, se mai arată în proiect. Decizia va aparține aleșilor locali care își vor rexplima votul al următoarea ședință de Consiliu Local.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.