Ce e de făcut atunci când, după ce ai luat toată puterea în România (minus DNA) și îți bați joc de ea fiindcă nu se știe dacă ești mai mult ticălos decât prost de bubui? Simplu: îți inventezi cel puțin un dușman. Ați înțeles deja, vorbim despre strategia de scuze a PSD-ului după câștigarea alegerilor, când electoratul a fost vrăjit de niște promisiuni electorale atât de mincinoase, încât și acum îmi imaginez cum pesediștii râdeau de le săltau burțile și conturile secrete. Trebuie să recunosc, strategia e genială. Te apuci și promiți creșteri salariale de comă, anunți viituri de miere și lapte, bunăstare și fericire la limita suportabilului și, după un an de bâlbâieli, tu, Dragnea, ieși relaxat pentru a le spune românilor așa: e limpede că noi am vrut să facem tot ce am promis că vom face, dar nu am fost lăsați. De cine nu am fost lăsați? De „statul paralel” și de George Soros. O pereche ideală. Un fel de Stela Popescu (fie iertată) și Alexandru Arșinel. Dacă statul paralel e mai greu pipăibil, cu George Soros lucrurile stau mult mai avantajos. Miliardarul american de origine maghiară George Soros are cel puțin trei avantaje: e miliardar, e evreu și, mai ales, e ungur. Adică are cel puțin trei motive viscerale ca „românii adevărați” să îl urască definitiv.
Că lucrurile nu sunt așa, eu știu din interior. Am fost membru fondator al Fundației Soros și, vreme de vreo șapte ani, am fost în board-ul național sau în diverse comisii. Am fost unul dintre cei care, în 1995, i-am reproșat iritat lui George Soros personal că l-a ales pe proiliescianul Lazăr Vlăsceanu să îi urmeze lui Alin Teodorescu. Care, apropo, a ales, să devină (sic!) și el pesedist! Cred că am mai scris asta, dar nu e de prisos să mai povestesc. Între patru ochi, George Soros mi-a spus că Iliescu percepea Fundația Soros ca pe un adversar personal, iar toate analizele ambasadei americane îl dădeau pe Iliescu învingător în alegerile ce urmau (1996). Și că, neavând niciun interes să îl aibă dușman pe Iliescu, i-a făcut o vizită. Prilej cu care i-a spus că Fundația Soros nu este îndreptată împotriva lui. Ca dovadă, i-a solicitat o propunere pentru funcția de președinte al Fundației Soros. La care Iliescu a rostit aproape instantaneu numele lui Lazăr Vlăsceanu. Sigur, un nume important al sociologiei românești, implicat în colaborări internaționale de prestigiu, dar, fundamental, legat de PSD-ul din acea vreme.
Evident, am povestit aceste lucruri, ce pot părea ușor indiscrete, din cel puțin două motive: mai întâi pentru a demonta prin fapte așa-zisa implicare politică a Fundației Soros în România în tabăra antipesedistă. În al doilea rând, fiindcă tot ceea ce s-a petrecut la toate „etajele” Fundației Soros a fost cunoscut de toți. Soros nici nu a fost, nici nu este omul secretelor de alcov. Nu îi împărtășesc viziunea politică, dar l-am văzut și auzit de nenumărate ori profesând ideea „societății deschise”, în numele căreia a cheltuit miliarde. Cu naivitate, evident, și în România.
P.S.: În 1992, când a venit la Timișoara, Ilona Mihăieș, directoarea Fundației de la Timișoara, m-a rugat să îl însoțesc la întâlnirea cu timișorenii de la Casa Tineretului. Îmi aduc aminte că, atunci, mi-a spus că antisemitismul din Ungaria nu are egal. Asta apropo de antisorosismul lui Viktor Orban…