Panoul de onoare ori cel al rușinii în Parcul Botanic?! 

121
Una din cele mai frumoase oaze de liniște din centrul urbei ar trebui să fie Parcul Botanic. Deși nu este prea mare ca întindere aici sunt adunate specii de arbori, arbuști și flori de cele mai felurite.  Nu este chiar un etalon de îngrijire desăvârșită. Ar fi loc de multe elemente ce ar da din nou strălucire parcului.
Dar vorba unui bunic ce-și odihnea bastonul pe o bancă. La întrebarea cum i se pare parcul a răspuns ca un dascăl ce-și încurajează elevul: „Merge. Nu e cel mai mizer parc din oraș, e loc de și mai rău!”. Sigur că seniorul a vrut să dea o notă de trecere edililor ce se îngrijesc de parc. Dar adevărul este altul. Cine vede bazinele goale si pline de gunoaie ce slujeau cândva ca mici fântâni arteziene pentru plantele acvatice își schimba părerea. Dar poate cel mai ciudat aspect este chiar la intrarea principală.
Un panou ce ar fi trebuit să slujească pentru orientarea pe alei face exact contrariul. Adică dezorientează! Daca cineva dintre cititori poate descifra ce scrie pe bucata de tablă este rugat să ne dezvăluie și nouă misterul. Concursul este dotat cu premii. Câștigătorul va primi o excursie gratuită pe cărările Parcului Botanic. Dar fără ghid!
Dintre edilii locali dacă vrea cineva sa ne traducă cele de pe panou este binevenit. Va capăta ca bonus un sfert de vot în plus la alegeri. Evident doar virtual. Că legea nu permite altfel.