Mai multe persoane au decedat, luni seara, în urma unor explozii la finalul concertului susținut de cântăreața americană Ariana Grande în Anglia, la Manchester Arena, o sală a sporturilor care poate găzdui 21.000 de oameni.
Guvernul conservator al premierului Theresa May a anunțat că a suspendat orice acțiune de campanie electorală și că se reunește de urgență. Mai mult, primul-ministru a condamnat acest „act terorist îngrozitor”.
Martorii evenimentului vorbesc despre cuie și șrapnel prezente la fața atentatului.
Martori oculari au relatat scenele de groază: „Eram cu iubitul meu în sală, la finalul concertului, și ne pregăteam să ieșim. În momentul în care s-au aprins luminile, o bubuitură groaznică s-au auzit și imediat au început țipetele. S-a instalat panica, lumea se împingea să iasă mai repede din sală. Am fost evacuați pe scări și tot ce vedeam în acele momente erau corpuri întinse pe jos, sânge și fum!”.
Manchester Arena a fost în trecut gazda unor echipe de hochei și de baschet, dar din 2004 nu a mai fost închiriată de vreun club. În ultimii ani, sala a găzduit concerte și diverse evenimente sportive, precum meciuri de box în care a luptat și Mike Tyson.
Poliția crede că atacul a fost comis de o singur atentator, care a detonat un dispozitiv exploziv și a fost ucis în deflagrație.
Sprijin pentru romanii din Anglia
MAE român reamintește că cetățenii români afectați pot solicita asistență consulară la următoarele numere de telefon ale Ambasadei României în Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord: 0044 20 76029833; 0044 20 76027328;0044 20 76036694; 0044 20 76025193; 0044 20 7603 0572; 0044 20 7602 2065, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență sau pe numărul de urgență al misiunii diplomatice 0044 7738716335.
Președintele Iohannis își exprimă solidaritatea cu Marea Britanie după explozia de la Manchester
„Revoltat și întristat de veștile teribile de la Manchester. Gândurile noastre se îndreaptă către victime și familiile lor. Solidaritate cu Marea Britanie”, a scris Iohannis, marți, pe Twitter.
Sorin Grindeanu: Toate gândurile noastre se îndreaptă către familiile afectate de explozia din Manchester
Premierul Sorin Grindeanu și-a exprimat marți solidaritatea cu familiile celor care și-au pierdut viața sau au fost răniți în explozia care a avut loc la Manchester.
„Toate gândurile noastre se îndreaptă către familiile celor care și-au pierdut viața și către cei răniți în urma exploziei din Manchester. Ambasada României la Londra e în permanentă legătură cu autoritățile britanice, pentru a afla dacă sunt români printre victime. Numărul de urgență al misiunii diplomatice este 0044 7738716335”, a scris premierul Sorin Grindeanu, pe Facebook.
Artiști din lumea întreagă se declară ”sfâșiați” și solidari după tragedia de pe Manchester Arena
Artiști din lumea muzicii pop au reacționat după explozia mortală de luni seara produsă imediat după show-ul susținut de cântăreața americană Ariana Grande la sala de concerte Manchester Arena.
”Gândurile mele, rugăciunile și lacrimile pentru cei afectați de tragedia din seara aceasta din Manchester. Trimit toată dragostea mea”, a scris pe unul dintre conturile sale de social media artista americană Taylor Swift.
”Fiecare muzician se simte rău & responsabil în seara asta — concertele ar trebui să fie sigure pentru voi. Este cu adevărat cel mai rău coșmar. Trimit dragostea mea către Manchester & Ari”, a scris cântăreața Lorde din Noua Zeelandă.
”Inima mă doare pentru sora mea, Ariana & fiecare familie afectată de acest eveniment tragic din Marea Britanie. Vieți inocente au pierit. Îmi pare tare rău să aud asta”, a scris și cântăreața americană Nicki Minaj.
”Mă rog pentru toată lumea @spectacolul ArianaGrande”, se arată și în mesajul publicat pe unul dintre conturile de socializare de cântăreața americană Katy Perry.
”Trimit rugăciunile către @ArianaGrande & toți cei care sunt cu ea…”, a scris artista americană Missy Elliot. ”Știu că trebuie să fie dificil & sfâșietor pentru toată lumea”, a adăugat ea.
”Sunt sfâșiat cu privire la ce s-a întâmplat în seara asta în Manchester. Trimit dragostea mea către toți cei implicați”, se arată în mesajul publicat de cântărețul britanic Harry Styles.
Formația One Republic a publicat un mesaj pe contul de socializare transmițând ”gândurile și rugăciunile către oamenii de la concertul @ArianaGrande din”. Membrii trupei pop-rock au notat de asemenea că se simt ”devastați” de cele întâmplate.
Și artista americană Cher a publicat un mesaj pe unul dintre conturile sale din mediul online. ”Rugăciunile mele merg către cei din Manchester”, a scris artista care a menționat că a ”avut parte de momente speciale” în orașul din Marea Britanie în care s-a petrecut explozia.
Cântărețul american de R&B John Legend a publicat un mesaj pe contul său de social media după tragedie. ”Trimit dragostea către Marea Britanie, @ArianaGrande și pentru toți susținătorii ei care au fost prinși în acest atac oribil. Sfâșietor”, a scris el.
”Lumea se destramă. Vreau să trimit dragostea mea către toată lumea”, a scris și artistul american Chris Brown, conform sursei citate.
Cântăreața americană Ariana Grande și-a exprimat profundul său regret tragedia din Manchester, produsă la finalul concertului său. „Distrusă. Din adâncul inimii mele, îmi pare atât de rău. Nu am cuvinte”, a scris pe Twitter artista de 23 de ani, care a scăpat nevătămată.