Până şi berzele preferă Timişul!

118

Prin intermediul aplicaţiei „Uite barza!” au fost numărate peste 8000 de berze albe şi 2.800 de cuiburi, dintre care 1000 de cuiburi noi, se arată într-un comunicat emis de Societatea Ornitologică Română, organizaţia care a deriulat acest proiect. Aplicaţia a fost lansată oficial pe 6 iulie 2017, iar proiectul de numărare a berzelor la cuiburi a durat până pe 31 iulie. Numărătorile care se efectuează mai târziu nu sunt relevante, deoarece berzele albe au început deja migraţia către Africa.

La recensământ au participat peste 2600 de români, care şi-au instalat aplicaţia pe telefonul mobil, iar acesta a devenit cel mai de succes proiect de citizen science din România, spun iniţiatorii.

„Aplicaţia „Uite Barza!” a fost instalată pe 2.609 de telefoane mobile, iar utilizatorii au introdus în baza de date a SOR un număr de 2.851 de cuiburi. Cel mai îmbucurător lucru este că, dintre acestea, 1.070 de cuiburi sunt cuiburi noi, care se adaugă celor 5.400 de cuiburi identificate la ultimul recensământ european din 2014. Berzele albe cuibăresc în localităţi sau în apropierea acestora. Cele mai multe cuiburi descoperite de utilizatorii aplicaţiei sunt amplasate pe stâlpii reţelelor de electricitate din care 1.567 de cuiburi pe stâlpi fără suport, iar 1.208 pe stâlpii de reţea electrică pe care au fost deja montate suporturi artificiale pentru cuiburi de barza. Celelalte sunt amplasate în copaci, pe coame de casă, pe coşuri de fum etc”, se arată în comunicatul emis de SOR.

Judeţul cu cele mai multe cuiburi de barză recenzate cu ajutorul aplicaţiei este Timiş. Aici au fost înregistrate nu mai puţin de 445 de cuiburi. Topul este completat de judeţele Arad (253 de cuiburi), Teleorman (223 de cuiburi), Harghita (179 de cuiburi) şi Suceava (167 de cuiburi). Nu mai este de mirare că în topul localităţilor cu cele mai multe cuiburi de barză, primele 4 poziţii sunt ocupate de localităţi din judeţul Timiş: Moraviţa (61 de cuiburi), Jamu Mare (56), Banloc (50), Peciu Nou (42) şi apoi Sânsimion din judeţul Harghita, cu 40 de cuiburi de barză.

Cuiburile de barză se întâlnesc în toate colţurile României. Dintre cele înregistrate, cel mai nordic cuib este în localitatea Avrameni din judeţul Botoşani, iar cel mai sudic se află la Zimnicea, în judeţul Teleorman. Cel mai vestic cuib este cel din Cenad, judeţul Timiş, iar cel mai estic se află în satul C.A. Rosetti din judeţul Tulcea, în Delta Dunării.

Conform datelor preluate cu aplicaţia, în cele 2.851 de cuiburi din România au fost recenzate nu mai puţin de 8.241 de păsări, din care 3.913 erau pui.

„Este pentru prima oară când realizăm acest recensământ prin citizen science şi rezultatele ne bucură foarte mult. Sunt peste 1.000 de cuiburi noi, de care nu ştiam, iar acest lucru arată foarte clar de ce este important să implicăm tot mai mulţi oameni în astfel de proiecte. O menţiune specială pentru angajaţii companiilor Enel care ne-au ajutat foarte mult. De ajuns să spunem că doi dintre ei au notat prin aplicaţie peste 800 de cuiburi”, a declarat directorul executiv al Societăţii Ornitologice Române, dr. Dan Hulea.

Pe baza rezultatelor obţinute, SOR împreună cu companiile de distribuţie din cadrul Enel vor decide dacă este necesar să înlăture cuiburile vechi aflate în poziţii periculoase faţă de reţelele electrice şi să le înlocuiască cu suporturi sigure pentru cuiburi noi. Din 2010 şi până în prezent, companiile de distribuţie ale Enel în România au instalat pe stâlpii de electricitate 654 de suporturi pentru cuiburile de barza şi peste 3.800 de teci electroizolante, pentru protejarea păsărilor şi reducerea întreruperilor cauzate de acestea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.