Până la ce oră s-a prelungit programul localurilor în care au loc nunţi sau botezuri

37

Guvernul a aprobat modificarea hotărârii privind prelungirea stării de alertă, astfel încât nunţile şi botezurile se vor putea desfăşura până la ora 2,00 noaptea, a anunţat joi prim-ministrul Florin Cîţu.

„Un lucru foarte bun, o veste foarte bună în ceea ce priveşte nunţile şi botezurile – ele pot să rămână deschise până la ora 2 noaptea”, a declarat Florin Cîţu, la Palatul Victoria. 

HOTĂRÂRE nr. 36 din 03.06.2021

privind propunerea adoptării unor măsuri de relaxare în contextul evoluției pandemiei de COVID-19 precum și modificarea și completarea Hotărârii Comitetului Național pentru Situații de Urgență nr. 28 din 14.05.2021

Având în vedere necesitatea reglementării unitare a măsurilor aplicabile elevilor/studenților și lucrătorilor transfrontalieri care fac nevata de la școală/locul de muncă situat într-o țară, la domiciliul situat într-o altă țară, precum și nevoia de adaptare a programului de desfășurare a anumitor activități la cerințele sociale,

în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (1) lit. c) și art. 81 din O.U.G. nr. 21/2004 privind Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgență, cu modificările și completările ulterioare,

în temeiul prevederilor art. 5 alin. (3) lit. f, din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, ale art. 4 și art. 11 alin. (1) din Legea nr. 136/2020 republicată, privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic, ale art. 20 lit. l) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgență, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 15/2005, cu modificările și completările ulterioare și ale art. 2 și art. 4 din Hotărârea Guvernului nr. 94/2014 privind organizarea, funcționarea și componența Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență,

Comitetul Național pentru Situații de Urgență adoptă prezenta

HOTĂRÂRE:

Art. 1 – Se propune ca activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, organizată în cadrul evenimentelor private (nunți și botezuri), să fie permisă până la ora 2,00.

Art. 2 – Hotărârea nr. 28 din 14.05.2021 a Comitetului Național pentru Situații de Urgență, cu modificările și completările ulterioare prin hotărârile Comitetului Național pentru Situații nr. 32 și 35, se modifică și se completează astfel:

1. La art. 3 alin. (2) se abrogă lit. e).

2. La art. 3 alin. (2) după litera s) se introduc două noi litere t) și u), cu următorul cuprins:

t) lucrătorii transfrontalieri care intră în România din Ungaria, Bulgaria, Serbia, Ucraina sau Republica Moldova;

u) elevii/studenţii, cetăţeni români sau cetățeni cu domiciliul sau reşedinţa în afara României, care frecventează cursurile unor instituții de învățământ din România, fac naveta zilnic către acestea și prezintă documente doveditoare, sau care au de susţinut examene de admitere ori pentru finalizarea studiilor sau care încep studiile în unităţi/instituţii de învăţământ de pe teritoriul ţării ori se deplasează pentru activităţi legate de începerea, organizarea, frecventarea sau finalizarea studiilor, precum și însoțitorii acestora în situația în care sunt minori.

Art. 3 – Prezenta hotărâre se comunică tuturor componentelor Sistemului Național de Management al Situațiilor de Urgență, pentru punere în aplicare prin ordine și acte administrative ale conducătorilor acestora.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.