Până la 2.000 de românce mor anual de cancer de col uterin. Cum pot fi ele salvate?

314

În țara noastră, cancerul de col uterin reprezintă a patra cauză de mortalitate prin cancer la femei și este prima cauză la cele cu vârsta cuprinsă între 15 și 44 de ani. În fiecare an, în România, aproximativ 2000 de femei pierd lupta cu această boală.

Săptămâna Europeană de Prevenire a Cancerului de Col Uterin este un demers menit să ajute la comunicarea și informarea asupra metodelor de prevenție împotriva acestei boli și la creșterea gradului de conștientizare în rândul populației cu privire la cancerul de col uterin. Împreună, vaccinarea și screeningul, prin testare Babeș-Papanicolaou, pot contribui semnificativ la reducerea ratei de mortalitate prin această boală.

Anual, în Europa, apar nu mai puțin de 31.000 de cazuri de cancer de col uterin noi, iar infecția persistentă cu o tulpină HPV cu risc oncogenic crescut este responsabilă pentru apariția tuturor acestor tipuri de cancer.

Una dintre metodele de prevenție a cancerului de col uterin recomandată la nivel internațional este vaccinarea anti-HPV, care poate reduce cu până la 90% infecția cu tipurile HPV incluse în vaccin. De altfel, în cei peste 10 ani de la debutul vaccinării, la nivel global, aproape jumătate de milion de cazuri de cancer de col uterin au fost prevenite datorită vaccinării anti-HPV.

„În cei aproape 10 ani de la începutul vaccinării anti-HPV, aproape 118 milioane de fetițe și femei au avut șansa să beneficieze de vaccin la nivel global, astfel încât s-a reușit prevenirea a aproximativ 445.000 de cazuri de cancer de col uterin și a 184.000 de decese provocate de această boală. Din păcate, alte peste 675.000 de cazuri de cancer de col uterin nu au fost prevenite, în contextul în care există disponibile pe piață vaccinuri care pot oferi până la 90% protecție împotriva tipurilor de virus cu risc oncogenic crescut”, a explicat prof. dr. Alexandru Rafila, președintele Societății Române de Microbiologie.

Trist este că, din cele 28 de state membre ale Uniunii Europene, doar două (România și Estonia) nu au inclus sau nu oferă finanțare pentru vaccinarea anti-HPV în cadrul programelor naționale de vaccinare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.