CFR a lansat o nouă licitație pentru „Lucrări de întreținere și reparație a trecerilor la nivel cu calea ferată (8 loturi), care au drept scop înlocuirea elementelor componente cu altele noi de același tip pe o lungime cumulată propusă de minimum 2.560 m liniari de trecere la nivel cu calea ferată (aproximativ 320 TN) și maximum 20.480 m liniari de trecere la nivel cu calea ferată (aproximativ 2.500 TN)”.
Suma maximă pusă la bătaie este de aproape 800 de milioane de lei. „Valoarea totală estimată a acordului-cadru, împărțit în 8 loturi, este de minimum 59.467.776 lei fără TVA și de maximum 792.903.680 de lei, fără TVA, sursa de finanţare fiind asigurată din fonduri de la Bugetul de Stat”, transmite CFR SA. Acordurile-cadru, aferente celor 8 Sucursale Regionale de Cale Ferată (București, Craiova, Timișoara, Cluj, Brașov, Iași, Galați și Constanța), se vor derula pe o perioadă de 4 ani.
„Prin execuția acestor lucrări se va realiza înlocuirea elementelor componente a trecerii la nivel cu calea ferată și ale suprastructurii căii, având ca rezultat, eliminarea restricțiilor de viteză datorate stării căii pentru aducerea liniei în parametrii de exploatare proiectați și implicit asigurarea confortului sporit și a siguranței circulației rutiere prin realizarea planeității zonei carosabile a trecerii la nivel cu calea ferată”, mai aflăm de la compania feroviară.
Termenul limită pentru primirea ofertelor este 07.04.2022, deschiderea acestora urmând să aibă loc în aceeaşi zi la ora 15.00.