Palatul Apelor din bătrânul cartier Elisabetin şi-a recăpătat strălucirea de altădată. După ce multă vreme a stat acoperit de schele şi folii de protecţie, departe de ochii turiştilor şi de obiectivele curioase ale aparatelor de fotografiat, monumentul istoric de la intrarea în cartierul Elisabetin este acum demn de vizitat de toţi cei care trec pragul oraşului de pe Bega.
Cât timp şi câți bani a costat restaurarea?
Procesul de restaurare a clădirii, monument istoric de clasa A, a început în urmă cu mai bine de 10 ani. După ce s-au întocmit actele, s-au obţinut toate avizele şi s-a găsit o firmă dispusă să realizeze restaurarea, în 2011 a început munca. Însă şantierul nu a durat prea mult. În 2012, auditorii Curţii de Conturi au considerat că banii primiţi de Direcţia Apelor 
Române Banat pentru lucrări de la Guvern nu sunt folosiţi cum trebuie. Aceştia au dispus oprirea lucrărilor. Şi aşa a început un proces care a durat aproape 5 ani, la finalul căruia reprezentanţii de la Ape au ieşit învingători. Aşadar, în 2016 au fost reluate lucrările.
„Investiţia Reabilitarea sediului Sistemului Hidrotehnic Bega, cunoscută şi sub denumirea de Palatul Apelor, presupune lucrări complexe, ce s-au realizat în două etape:
reabilitarea acoperişului şi realizarea de lucrări interioare pentru reabilitarea planşeelor şi a scărilor; redarea funcţionalităţii acestuia.
Lucrările au fost executate de către firma TEHNODOMUS, având o valoare totală de 12.320,372,82 lei, adică în jur de 2.630.000 €”, aflăm de la Direcţia Apelor Banat.
Arhitectura Palatului Apelor
Clădirea are o formă poligonală, cu un front stradal principal de 16,95 m, respectiv două fronturi laterale de 38,5 m. Construcţia este realizată din zidărie de cărămidă cu grosimi de 
80 cm, 65 cm, respectiv 50 cm. Compartimentele interioare existente sunt din zidărie de cărămidă cu goluri, cu grosime de 50 cm, 37 cm, respectiv 20 cm.
Finisajele pereţilor interiori şi exteriori sunt realizate din tencuieli pe bază de ciment şi zugrăveli lavabile şi au fost în stare medie și parţial avansată de degradare.
Finisajele pardoselilor sunt din parchet, în birouri, şi, parţial, în holuri, şi din mozaic în holurile de acces central şi lateral, iar în depozitele de la subsol acestea sunt din pământ sau beton. Toate aceste pardoseli au fost în stare avansată de degradare.
Tâmplăria uşilor şi ferestrelor a fost din lemn de brad, într-o în stare avansată de degradare. Învelitoarea este din ţiglă profilată şi a fost în stare avansată de degradare, iar şarpanta, din lemn de brad, puternic afectată şi degradată.
Povestea Palatului Apelor începe în 1900
Palatul Apelor apare ca o nevoie stringentă a vremii. Finalul secolului XIX şi începutul secolului XX găsesc Timişoara având un important partener în Serbia, în ceea ce priveşte schimburile economice. Şi foarte mult negoţ se făcea pe Bega. Aşadar, a apărut nevoia unei autorităţi care să gestioneze în special cursul râului şi comerţul care se făcea aici. Pentru asta era nevoie de un sediu impunător, aproape de luciul apei. Aşa s-a născut, în 1901, Palatal Apelor, cunoscut pe atunci sub denumirea de Casa Societăţii Timiş-Bega.
Eleganța și fantezia în rezolvarea plastică sunt remarcabile şi nu este de mirare dacă ne gândim că arhitect a fost Leopold Baumhorn (Lipot), cunoscut ca „tatăl sinagogilor”. Tot în Timișoara, Baumhorn a mai semnat Palatul Lloyd, ce domină Piața Operei. Iar în Europa Centrală au rămas în urma sa peste 30 de temple mozaice, printre cele mai cunoscute fiind sinagogile din Brașov, Szeged, Rijeka sau Novi Sad, dar și din Fabric.
Baumhorn a proiectat clădirea și a obținut autorizația de construcție în 13.08.1900, iar de construcția propriu-zisă s-a ocupat arhitectul Karl Hart. După o cutumă, în general respectată în epocă, un obiectiv trebuia terminat la doi ani de la începere. Dacă a venit vorba de cutume, o altă regulă spunea că nimeni nu putea construi cu mai mult de un etaj în plus decât vecinii direcți. Iniţial, palatul avea parter plus un etaj. Clădirea a fost completată cu încă un etaj de arhitectul Arthur Tunner, care a reușit să supraetajeze foarte armonios ansamblul.
După anul 1919 și trecerea Banatului sub administrație românescă, imobilul a continuat să-și îndeplinescă misiunea pentru care a fost construit, fiind în slujba celor ce munceau cu apele. Dar, odată cu venirea regimului comunist, aici a fost mutată Regionala CFR. Până după anii 1990, totul părea să funcționeze. Fostul CFR a fost spulberat în multe entități mai mici și nu neapărat mai eficiente. Conducerea Direcției Apelor a scos din arhive acte și a cerut retrocedarea clădirii.
Acum, aici s-au întors angajaţii Direcţiei de Apă Banat. Mai mult decât atât, turiştii pot să viziteze palatul şi să-şi facă o fotografie cu superbul vitraliu din holul mare.
