Poliţiştii de la Imigrări din Caraş – Severin au desfăşurat săptămâna trecută o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii şederii şi muncii ilegale a cetăţenilor străini, pe raza județului.
În cadrul activităţilor, în urma unui control la o societate comercială cu obiect de activitate panificaţie, poliţiştii de imigrări au depistat 4 cetăţeni străini, cu vârste între 23 şi 41 de ani, din Albania, Serbia şi Bosnia Herţegovina, care munceau fără forme legale. În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că 3 dintre aceştia aveau drept de şedere pe teritoriul României, iar tânărul de 23 de ani, din Albania, se afla în şedere ilegală. Astfel, poliţiştii Biroului pentru Imigrări al judeţului Caraş-Severin au emis pe numele tânărului o decizie de returnare, prin care este obligat să părăsească teritoriul României în termen de 15 zile, iar la ieşirea din ţară va fi instituit consemnul nominal de nepermitere a intrării în ţară, pe o perioadă de 3 luni. Totodată, acesta a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 600 de lei pentru că nu a respectat legea privind regimul străinilor în România.
De asemenea, reprezentanţii societăţii comerciale au fost sancţionaţi cu amendă în valoare de 40.000 de lei, pentru nerespectarea legislației privind încadrarea în muncă şi detaşarea străinilor pe teritoriul României.
”Acţiunile desfăşurate de către poliţişti urmăresc asigurarea ordinii şi siguranţei cetăţeanului prin exercitarea unui control permanent asupra respectării legalităţii şederii în România a străinilor, precum şi combaterea migraţiei ilegale şi a muncii nedeclarate”, a precizat Biroul pentru Imigrări al Județului Caraș-Severin. La acţiune au partcipat şi inspectori din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Caraş – Severin.