Pacienții internați la două spitale din Timișoara vor beneficia de condiții mai bune. Unitățile medicale au primit donații de 20.000 de euro. Video

1395

Clubul Rotary Buziaş a făcut o donaţie de 20 de paturi, plus mobilier, către Secţia de Medicina Muncii de la Spitalul Municipal din Timişoara, precum și o altă donație identică, Secției de Ortopedie II a Spitalului Judeţean de Urgenţe Timişoara.

Donaţiile sunt binevenite pentru ambele secţii, paturile fiind unele moderne, sosite din Germania, cu sisteme de ridicare şi coborâre, ceea ce uşurează mult munca personalului de specialitate.

Donaţiile se ridică la valoarea de 20.000 euro şi constau, per total, în 40 de paturi, mai multe noptiere, scaune şi perdele, cu care vor fi dotate în jur de 10 saloane, la ambele secţii ale celor două spitale importante din Timișoara, fiind de un mare ajutor, ducând la creşterea calităţii serviciilor.

Secţia de Medicina Muncii din cadrul Spitalului Municipal Timişoara este una din cele mai dificile secţii, anual trecându-i pragul în jur de 600 de pacienţi, cu patologie profesională cu probleme precum discopatie lombară, hernie de disc, aici fiind internaţi în general muncitori din minerit şi construcţii din judeţele Hunedoara, Caraș-Severin, Mehedinți, Gorj şi Timiș.

Cluburile Rotary din Timişoara colaborează de mai mult timp cu Spitalele din Timişoara, dar şi cu cel din Buziaş, între cele două părţii existând proiecte comune ce au ţintit creşterea calităţii serviciilor medicale.

„Spitalul Clinic Municipal de Urgenţă Timişoara nu este la prima colaborare cu Cluburile Rotary din Timişoara sau din Buziaş. Întotdeauna au existat proiecte comune care au ţintit creşterea calităţii serviciilor medicale în spitalul nostru. Doresc să mulţumesc pe această cale colegilor de la Rotary Club Buziaş, pentru efortul pe care l-au făcut pentru a ne asigura aceste paturi şi sperăm şi în colaborări viitoare,” a spus Ramona Gâdea, director de îngrijiri.

Donaţia făcută de Rotary Club Buziaş este una foarte importantă pentru Secţia de Medicina Muncii. „Doresc să mulţumesc echipei de la Club Rotary Buziaş, pentru această donaţie foarte importantă, paturile fiindu-ne de un mare ajutor. Noi am încercat să facem achiziţii pentru toate secţiile spitalului, am mai achiziţionat pentru unele secţii paturi de spital, noptiere, dar niciodată banii nu sunt suficienţi, şi încercăm să îi prioritizăm în funcţie de nevoile spitalului”, a spus managerul Spitalului Municipal, dr. Olimpia Oprea.

Cu mare bucurie au fost primite donațiile și la Secţia de Ortopedie II a Spitalului Judeţean Timișoara.

„Cu spijinul Consiliului Judeţean Timiş, Spitalul Clinic de Urgenţă Timişoara a început renovările şi reparaţiile, în câteva dintre saloanele spitalului am achiziţionat 120 de paturi, dar până la numărul maxim de paturi de 1174, orice donaţie e binevenită. Această donaţie ne va ajuta să dotăm 5 saloane din secţia de Ortopedie II, totul venind în sprijinul pacientului”, a spus purtătorul de cuvânt al SCJUT, Andreea Borboros.

„Clubul Rotary Buziaş a făcut o donaţie de 20 000 euro, 20 de paturi şi mobilierul aferent, Secţia de Medicina Muncii, şi 20 de paturi cu mobilierul aferent la Spitalul Judeţean, Secţia Ortopedie II. Donaţia este prevăzută a fi unul dintre proiectele Clubului Rotary Buziaş. Un alt proiect ce îl avem în program este şi o dotare cu aparatură a Spitalului „Cristian Şerban” din Buziaş”, a spus preşedintele Clubului Rotary Buziaş, Nicuşor Velican.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.