Pacienții din Clinica de pe Văcărescu mai rămân o vreme în condiții improprii. CJT Timiș cere teren pentru o clădire nouă

1020
psihiatrie vacarescu

Pacienții care sunt internați în Clinica de Psihiatrie de pe strada Iancu Văcărescu mai au de așteptat condiții decente de cazare. Abia acum Consiliul Județean Timiș a găsit un teren pe care ar putea construi o nouă clinică.

Suprafața de aproximativ 1 hectar este în proprietatea Ministerului Afacerilor Interne, iar transferul nu a fost făcut încă. De asemenea, astfel de proceduri implică multă birocrație și timp.

”CJ Timiș va construi o clinică de psihiatrie lângă Timișoara, în localitatea Chișoda. În acest sens, Consiliul Județean a făcut demersurile pentru obținerea terenului necesar, acesta aflându-se în administrarea Ministerului Afacerilor Interne.

Investiția este necesară întrucât clădirea actuală a clinicii este improprie desfășurării actului medical, iar chiria pentru imobil este de 7.500 de euro / lună”, spun reprezentanții CJT.

Clădirea unde funcționează acum clinica a fost retrocedată și, de aproape 10 ani, aici nu s-au făcut decât mici reparații, dar nu și la fațada atât de degradată.

În 2015, Consiliul Județean Timiș a anunțat că mută clinica într-un spațiu din fosta unitate militară din Giroc. Erau necesare lucrări de reparații și amenajări, dar nici până acum, aici nu s-a făcut nimic. Iar acum planurile se pare că s-au schimbat. Să sperăm că ultimul proiect va fi dus a bun sfârșit, și nu abandonat, după campania electorală.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.