Peste 300 de pacienţi care au fost trataţi la Spitalul Judeţean din Arad sunt daţi în judecată de unitatea medicală. Asta pentru că au părăsit spitalul fără să îşi achite facturile pentru intervenţiile chirurgicale suferite şi nedecontate de Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate.
Procesele vizează recuperarea datoriilor din ultimii 4 ani. Suma se ridică la 1,2 milioane de lei, dar doctorii nu cred că vor reuşi niciodată să recupereze întreaga sumă, pentru că unii pacienţi nu mai sunt de găsit.
„Datoriile pe care acesti pacienţi le-au acumulat se ridică la suma de 1.207.232 lei. Din păcate, nu vom putea recupera niciodată toată suma. Mai ales în cazul agresiunilor, infractorii fie nu sunt identificaţi de către organele de urmărire penală, fie nu sunt cercetaţi pentru că s-au împăcat cu victimele lor. Astfel, juriştii spitalului nu au împotriva cui să se mai îndrepte în instanţă”, a declarat Corina Crişan, directorul medical al spitalului.
Facturile neachitate vizează în general pacienţi care au ajuns la unitatea de primiri urgenţe, dar au rămas în spital pentru îngrijiri suplimentare şi intervenţii chirurgicale, costul acestora rămânând neachitat.