Ovidiu Ganț a primit o primă satisfacție morală în conflictul stârnit de Darius Vâlcov și Liviu Pop

112

Deputatul timișorean Ovidiu Ganț, cel care reprezintă interesele etniei germane în Parlamentul României, face un scurt bilanț al celor întâmplate după divergențele avute cu unii politicieni ce au făcut aprecieri nefondate despre Forumul Democrat al Germanilor din România. Aceste neînțelegeri au pornit de la unele asemănări ale formațiunii germane cu unele din perioada interbelică ce se spune că aveau conotații naziste.

Iată ce spune parlamentarul Ganț:

”Va prezint comunicatul Consiliului National pentru Combaterea Discriminarii, referitor la cazurile Valcov si Pop.

Comunicat de presa referitor la hotararea adoptata de Colegiul director al CNCD in sedinta din data de 03.10.2018

Colegiul director al Consiliului National pentru Combaterea Discriminării, întrunit în ședința de soluționare a petițiilor, în data de 03.10.2018, a adoptat următoarele hotărâri:

1.Fapta domnului Vâlcov Darius Bogdan, din data de 2 septembrie 2018, de a posta pe pagina sa de socializare un material video reprezentând un montaj care sugerează că Forumul Democrat al Germanilor din România reprezintă o organizație nazistă, sub semnul svasticii era pus semnul de egalitate între Grupul Etnic German, organizație fascistă din timpul celui de-al doilea Război Mondial, și Forumul Democrat al Germanilor, constituie faptă de discriminare potrivit art. 2 alin. (1) și art. 15 din O.G. 137/2000. De asemenea, materialul video sugerează că președintele României este liderul unei organizații naziste.
Fapta se sancționează cu amendă contravențională în cuantum de 2.000 de lei.
– hotărâre adoptată cu unanimitate de voturi a celor prezenți (7)

2. Afirmația publică a domnului Liviu Pop, din data de 23 august 2018, conform căreia Forumul Democrat al Germanilor ar fi continuatorul unor organizații naziste, constituie faptă de discriminare potrivit art. 2 alin. (1) și art. 15 din O.G. 137/2000.
Fapta se sancționează cu avertisment contravențional.
– hotărâre adoptată cu unanimitate de voturi a celor prezenți (7)
Colegiul director recomandă formatorilor de opinie, inclusiv clasei politice, să se abţină de la utilizarea unui limbaj neadecvat, de natură să genereze discriminare.
Colegiul director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării
03.10.2018
București”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.