1.2 C
Timișoara
sâmbătă 23 noiembrie 2024

Ospăț în Pădurea Craiului: Orășenii sunt îndemnaţi să exploreze frumusețile Bihorului, cu bunătăți gătite după rețete vechi

Restaurantele din oraş au în meniuri preparate alese, dar puţine pot concura cu gustul autentic al bunătăţilor gătite ca pe vremea bunicilor.

În această vară, o agenţie de turism invită orădeni să descopere frumuseţile propriului judeţ, să se relaxeze la poale de munte şi să se bucure de o sumedenie de preparate de Bihor, în aşa numite brunch-uri tradiţionale. Următorea excursie cu atracţii gastronomice va avea loc sâmbăta aceasta.

Turişti acasă

De ceva vreme, bihorenii sunt încurajaţi să descopere frumuseţile judeţului, nu doar pe cele din alte zone ale ţării ori de peste hotare. Agenţia de Management al Destinaţiei organizează periodic ieşiri în judeţ cu motto-ul „Redescoperă Bihorul pe bicicletă”, în cadrul cărora participanţilor li se prezintă atracţii naturale, biserici din lemn şi alte obiective turistice. Dacă vor să şi doarmă ca pe vremuri, orăşenii pot da o fugă până în comuna Roşia, unde ecologistul Viorel Lascu a recondiţionat câteva case tradiţionale, unele având acoperişurile din paie.

Mai nou, agenţia Aventura Trekking a introdus în oferta turistică şi o activitate cu… gust: brunch-ul tradiţional. Orăşenii curioşi şi cei nostalgici după vremurile copilăriei sunt invitaţi să iasă în natură, unde se pot bucura de peisaje deosebite şi de mâncăruri delicioase. „Am vrut ca bihorenii să redescopere gustul bun al mâncării tradiţionale, făcute după reţete tradiţionale, şi al produselor din grădină”, spune Gabriel Bonaciu (foto), de la Aventura Trekking.

Plimbări cu „cocia”

Prima ediţie a brunch-ului tradiţional bihorenesc a avut loc la finalul lunii iunie, când 30 de orădeni au plecat cu trenul din oraş, cu bicicletele sprijinite în suporţii special montaţi în garnitura trenului Interregional, coborând în Bratca, de unde au pedalat până în satul Valea Crişului. Efortul le-a fost răsplătit cu bunătăţi făcute ca la bunica acasă.

Cea de-a doua ediţie a brunch-ului tradiţional va avea loc sâmbăta aceasta, tot în Valea Crişului, în zona ecoturistică Pădurea Craiului. Doritorii pot ajunge la destinaţie cu trenul, cu maşinile personale sau cu un microbuz pus la dispoziţie de organizatori. Din Bratca, bicicliştii vor fi invitaţi să facă un tur pe un traseu pitoresc, iar ceilalţi oaspeţi vor fi duşi în poieniţa de deasupra satului cu căruţe – „cocii”, cum zic ţăranii din zonă – pline cu fân uscat.

În activităţile zilei a fost introdusă şi o vizită la biserica de lemn a satului, monument istoric vechi de peste 300 de ani, care încă mai păstrează pictura naivă religioasă cu elemente de artă populară.

Bunătăţi pe îndestulate

Atracţiile principale vor fi mâncărurile pregătite de bucătari localnici din produse tradiţionale, cumpărate de la producători cu acte în regulă. „La acest brunch vom avea nu mai puţin de 14 feluri de mâncare. Înainte de a stabili meniul împreună cu părintele Nicolae Duluş (n.r. parohul din sat) şi cu gospodinele, am cerut sfatul unui bucătar specializat în mâncare cu gust, şi anume lui Adrian Hădean”, spune Gabriel Bonaciu.

Între bunătăţile ce vor fi pregătite sunt brânza de la stânele din zonă, roşiile şi ceapa culese din ogrăzi, slănina şi şunca de casă, dovleceii pane, ciorba ţărănească la ceaun, cu carne de porc, vânat şi pui, dar şi mămăligă la ceaun cu păstrăv afumat de la o păstrăvărie din Pădurea Craiului. Pe deasupra, la desert gazdele vor pregăti prăjitură cu mere. Mesele, inclusiv „ujina”, adică gustarea dintre prânz şi cină, vor fi servite în aer liber, în poieniţa de deasupra satului. Din grijă faţă de natură, mâncărurile vor fi servite în farfurii făcute din tărâţe biodegradabile.

Înscrierile pentru brunch-ul tradiţional se mai pot face până marţi, 17 iulie, ora 17.30, la numărul de telefon 0770.873.455. Preţul unei astfel de ieşiri este de 130 de lei, cu transportul inclus, respectiv 90 de lei fără. Astfel de excursii vor fi organizate lunar şi în alte zone ale judeţului, iar în meniu vor fi incluse şi fructe, legume şi preparate specifice fiecărui sezon. Veşti bune, aşadar, pentru pofticioşii care tânjesc după ospăţurile din vremea bunicii…

Sursă: ebihoreanul.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

FOTO-VIDEO | Noul Cinema Studio, cel de-al treilea cinematograf de artă reabilitat de Municipalitate, se va deschide curând!

Cinema Studio se va deschide în weekendul 6 - 8 decembrie! Primul film de vizionat este intitulat TWST: Things We Said Today, semnat de...

Nevoile micuților ai căror părinți sunt plecați la muncă în străinătate: siguranța propriului cămin, sănătatea și fericirea

Cei mai mulți dintre copiii rămași în țară, în urma migrației economice a unuia sau a ambilor părinți, apreciază că nevoia de sănătate este...

Târgul de Crăciun 2024

Citește și :