Anticomunist. Consecvent. Onest, vulcanic, boem, inteligent, generos, pitoresc, pasional, patriot, tenace, creativ, obsesiv-compulsiv, naiv, compasional, zgomotos, tandru, visător, cosmopolit… În fapt, nu există destule cuvinte care, împreună, să-l definească fidel.
Odată cu moartea sa, a expiat, fără vreo şansă de resuscitare, şi donchişotismul din presa românească. Iar cel din naţia noastră zace acum cu multe trepte mai jos…
Vreme de aproape două decenii, a fost, poate, singurul român care mai credea în forţa numită mass media, în capacitatea presei de a induce schimbări benefice radicale în societatea noastră. Însă în ultimul an, după ce viaţa lui deja depaşise binişor termenul limită pe care în 2010 i-l calculaseră medicii, Oscar s-a declarat, în mai multe rânduri, învins. A trecut în eternitate cu amărăciunea că sacrificiul lui – financiar, familial, fizic, psihic – a fost în zadar.
Îi plăcea ca înainte de toate să fie considerat regizor. Cronologic, prima sa iubire fusese filmul. Următoarea, presa, l-a confiscat, devorat şi ucis… Însă mult, mult mai intensă decât cele două la un loc a fost iubirea lui pentru viaţă!
Despre cineva care moare la 66 de ani nu se mai poate spune, decât mincinos lacrimogen, că era „în floarea vieţii“. Însă în cazul lui, printre atâţia termeni care i-au definit personalitatea, „paradoxal“ este unul de seamă. Pe de o parte, era cu certitudine din categoria celor care îmbătrânesc doar fizic. Pe de alta – a trăit cumva grăbit, mereu alert, cu o combustie nemaiîntâlnită la vreun altul.
În el se întâlnise un şir lung de contradicţii neostentative. În el şi numai în el, toate contrariile păreau verosimile. Le făcea să fie astfel sinceritatea sa frustă, de nimeni, niciodată, pusă la îndoială.
Totdeauna s-a declarat ateu (niciodată cu vehemenţă), dar avea carismă, trăsătură indusă numai de către Dumnezeu. Spre a-i respecta şi acum convingerile, putem înlocui cu uşurinţă carismă cu magnetism. Era ateu, dar şi monarhist, printre puţinii autentici.
Credea că are fler politic, în virtutea căruia făcea mereu pariuri optimiste vizând România şi liderii săi. Pe nouă din zece le pierdea.
De regulă vorbea mult, adesea pe ton ridicat, în încercarea de a-şi impune ideile, în care credea cu o fervoare copleşitoare. Adeseori, părea cumva prea numeros pentru cei din jurul sau, oricâţi ar fi fost aceştia… Însă dacă i se reproşa numărul decibelilor, era capabil să promită că tace o oră şi să o şi facă, asumat, fără ţâfnă, timp în care trăgea nerăbdător din când în când cu coada ochiului la vreun ceas.
Înjura cu sârg stânga politică din toate timpurile (îndeosebi pe cea românească postrevoluţionară), pentru că încurajează lenea şi lipsa de creativitate. Când însă era vorba despre câte un năpăstuit real, nu de prin statistici, fie el şi leneş, Oscar era primul care îi sărea în ajutor.
În fapt, cea mai înduioşătoare contradicţie care locuia în el era cea dintre imaginea de superficialitate, neglijenţă şi împrăştiere, pe de o parte, şi profunzimea nu mereu perceptibilă a fiinţei sale, pe de alta: Oscar Berger a fost singurul om cu o candoare invazivă pe care l-am cunoscut; ca efect al acesteia, era cu totul lipsit de tact şi diplomaţie; vorbele aveau un soi de rugozitate de natură să zdrelească pudori; francheţea-i era de multe ori năucitoare… Însă avea şi ceea ce francezii numesc „la politesse du coeur“, care nu poate fi deprinsă, care nu poate fi învăţată din cărţi, din coduri – de maniere, de vestimentaţie, de… (coduri care pe el nu-l interesau nici cât negru sub unghie); dacă un om o are, politeţea inimii nu e în mintea, ci, desigur, în sufletul lui. Uneori, spre surpriza celor mai mulţi (dar nu şi a celor care-l simţeau), părea să fi devenit brusc timid, reţinut, inhibat. Era, de fapt, manifestarea acestei trăsături rare, cu care el se născuse…
……………………………………………..
Fost „duşman al poporului“, decorat peste decenii de către M.S. Regele Mihai I
Recunoașterea activității sale în slujba principiilor în care a crezut până la sfârşit poate fi încadrată între două elemente cheie. Primul ar fi cel al perioadei de până în 1989. Securitatea l-a considerat drept duşman al poporului. În 2003, a reușit să obțină de la CNSAS o copie după dosarul care i-a fost întocmit între 1964 și 1968, publicat integral în 2004, în volumul „Dosar de verificare privind pe Berger Oscar: Delaurmăritlaurmăritor”.
Al doilea moment, pe care l-a descris ca fiind înălţător, este în mai 2011: Majestatea Sa Regele Mihai I al României l-a decorat cu Medalia Regele Mihai I pentru Loialitate. După ceremonia de la Palatul Elisabeta, Oscar a declarat, gâtuit de emoţie: „Totuși, munca mea din toți acești ani nu a fost în zadar!”.
……………………………………………
O biografie ca o ardere continuă
S-a născut la Timişoara, în 15 februarie, 1947. Între 1964-1969 a urmat cursurile Facultății de Electrotehnică din oraşul natal. Era deja pasionat de cinematografie. La cinecluburile Gaudeamus şi CFR a făcut câteva filme pe 16 mm, unele distinse cu premii naționale. În `69 s-a mutat la Bucureşti. Avea să înceapă o carieră prodigiosă în cinematografie. Până în `74, a trecut prin diverse poziții la studiourile de la Buftea: scenarist, asistent de regie, regizor secund, regizor principal… A participat la realizarea a opt filme de lung metraj, dar şi la cea a serialului TV „Cireşarii“, alături de Andrei Blaier.
În `75, a emigrat în Israel, iar la scurt timp s-a stabilit în Germania, unde şi-a intensificat activitatea cinematografică. A realizat câteva filme de artă şi nenumărate altele, documentare (multe despre România) şi, respectiv, publicitare. Printre altele, a fost editor și supervizor post-producţie la peste 300 de clipuri publicitare, printre produsele promovate numărându-se: Mercedes Benz, Renault, Volkswagen, TDK, Coca-Cola, Pepsi Cola etc. Între `77 şi `80, a fost şi freelancer pentru televiziunea bavareză.
În primele zile ale Revoluției, Oscar, aflat în S.U.A., a decis că trebuie să revină urgent în țara sa. A zburat de la New York la Frankfurt și, apoi, centralizând un prim transport de ajutoare umanitare (medicamente și materiale sanitare), s-a întors, în ianuarie `90, în oraşul natal. În acelaşi an, devine membru al Societăţii „Timişoara“, alături de care a rămas până la sfârșitul vieţii. (Din 1996 devenise și membru în Consiliul de conducere al organizaţiei.)
Un moment decisiv survine în `95 când, la rugămintea lui George Şerban, s-a implicat financiar și, în scurt timp, a devenit acţionar majoritar al S.C. Timişoara S.A., firma care la acea vreme edita publicaţiile „Timişoara“ şi „Timişoara internaţional“ (pentru diaspora), a căror linie editorială promova principiile și țelurile partidelor istorice, ale monarhiei constituţionale și ideile conținute în „Proclamația de la Timișoara“, lansată în 11 martie. A salvat publicaţiile de la dispariţie, care părea atunci iminentă. În 1996, pe lângă funcţia de director și-a asumat-o şi pe cea de redactor şef la cotidianul „Timişoara“.
De-a lungul anilor, s-a mai ocupat de editarea publicaţiilor „Actualitatea cărășeană“ şi „Da` eu pentru cine votez?”. A susținut apariția publicațiilor „Memento”, a Asociației Foștilor Deținuți Politici, „Antract”, a Teatrului Național Timișoara, pe cea a Grupului de Reformă Universitară, pe cea a Asociației „Pentru voi” și altele. A dat viață şi Editurii „Timișoara“, care a publicat volume de poezie, memorii, aforisme ş.a.m.d.
În paralel cu activitatea editorială și civică, a fost un om de afaceri de succes. Între 1982-1994 a fost patron al firmei „TAKE OFF FILMPRODUCTION” GmbH din München, iar între 1987-1991 a condus şi o firmă cu același nume la New York. Între 1995-2001, a fost unul dintre acţionarii principali şi director de marketing la firma de televiziune prin cablu „Hi-Fi Quadral“ din Timișoara, iar între 2001-2004, acționar la SC TVS Holding SA, din Brașov. Este însă notoriu aşa-numitul „război al cablului“ de la începutul deceniului trecut. Doi, trei giganţi în devenire au reuşit treptat să-i absoarbă pe mai toţi distribuitorii locali. Din vânzarea părţilor pe care le deţinea, Oscar Berger a încasat în jur de un milion de dolari. Cea mai mare parte a sumei s-a scurs, în decursul timpului, în menţinerea pe linia de plutire a publicaţiei pe care o iubea atât de mult. Este de precizat că în pragul campaniei electorale din 2008, primise din partea unui om de afaceri local o ofertă consistentă pentru a vinde „Timişoara“, circa 350.000 de euro. L-a refuzat, pentru că acel personaj avea convingeri politice contrarii celor ale lui Oscar.
……………………………………………………………….
Ultimul paradox şi ultima sa dovadă de consecvenţă
Se spune adeseori ca viaţa e nedreaptă. Iată însă că şi moartea poate avea umor. Negru, desigur. Oscar a fost unul dintre cei mai îndârjiţi anticomunişti. După o boală care cruţă extrem de rar, s-a stins în dimineaţa zilei de 23 august, atât de dragă celor împotriva cărora a luptat toată viaţa.
La cererea lui din timpul vieţii, a fost incinerat. Urna cu cenuşă a fost depusă în mormântul mamei sale dintr-un cimitir timişoarean.
DORU BOTOIU,
redactor şef – „Timişoara“ (1992-1993) şi „Timişoara internaţional“ (1993-1999), membru al Societăţii „Timişoara“ din 1990
Multumesc Dorule cel mai frumos și adevarat articol despre minunatul Oscar