1.1 C
Timișoara
miercuri 18 decembrie 2024

Orice Moarte e o Poartă – instalația performativă poposește la Faber

După ediția din primăvară de la Brașov, ORICE MOARTE E O POARTĂ călătorește toamna aceasta la Timișoara, unde artista și antropoloaga Rucsandra Pop invită comunitatea locală să ia parte la un ritual colectiv de procesare a doliului și de acceptare a morții, mediat de artă.


Cele opt performance-uri vor avea loc la Faber, după cum urmează:
31 august & 1 septembrie | ora 17:00 și ora 19:00
2 5 septembrie | ora 19:00
Intrarea liberă, pe bază de rezervare aici. 
Instalația performativă construită în jurul ideii că ORICE MOARTE E O POARTĂ este și o
invitație de a căuta în moarte sensul vieții. Spre deosebire de ritualurile tradiționale, cel propus în cadrul instalației performative este deschis, fără reguli fixe și fără judecăți, fiind mediat de artă, iar fiecare participant și-l poate personaliza. Construită în straturi, instalația apelează la fotografie, colaje, text, sunet, la textile și la gusturi, dar și la practici care activează simțurile și emoțiile.
Moartea nu este un rit de trecere doar pentru cea sau cel care se duce, ci și pentru cei care rămân și pe care acest eveniment îi transformă fundamental, însă le oferă și șansa de a se redescoperi și reinventa.
Instalația performativă va avea două zone separate: una a morții – adică a onorării celor care nu mai sunt printre noi și una a vieții și a viitorului. Participanții vor fi invitați să aducă câte un obiect care le amintește de cineva drag care nu mai e printre noi. Aceste obiecte pot deveni parte din instalație. La fiecare reprezentație vor fi prezenți și psihologi care să poată conține emoțiile celor care trec prin această experiență, dacă va fi cazul.
De asemenea, participanții vor primi în dar cartea-obiect ORICE MOARTE E O POARTĂ care
conține imagini și texte din performance-uri semnate de artista Rucsandra Pop, curatoarea Iuliana Dumitru și de poeții Alina Purcaru, Cristina A. Bejan, Elena Vlădăreanu, Ștefania Mihalache, Andrei Dósa, George Ștefan și Răzvan Țupa.
Instalația este precedată de un dialog inițiat de ISCOADA, despre cum ne raportăm la pierderi, despre externalizarea ritualurilor de înmormântare, jelirea online, educația despre moarte, îngrijirea paliativă, doliul complex/ambiguu și minimizarea socială a pierderii
animalelor de companie. Cum vorbim despre moarte și doliu? va avea loc
vineri, 30 august, ora 19:00, tot la FABER.
Invitați:
Smaranda Vultur – scriitoare
Claudiu Mesaroșprodecan și conferențiar la Facultatea de Științe Politice, Filosofie și
Comunicare, Universitatea de Vest Timișoara
Gurza Maria Ancuța psiholoagă și psihoterapeută
Ana Maria Tutunaru asistentă medicală și fondatoarea asociației și azilului de bătrâni Elena și Marius Tutunaru.
Vineri, 5 septembrie, de la 10:00 la 13:30 va avea loc și un workshop tematic adresat artiștilor, antropologilor sau psihologilor interesați să lucreze pe tema doliului, pierderii și fricii de moarte, din județul Timiș sau din alte localități din apropierea Timișoarei (Arad, Reșița, Lugoj, Caransebeș și nu numai). Acesta este susținut de Rucsandra Pop –creatoarea instalației | Iuliana Dumitru – curatoarea instalației și Ancuța Maria Gurza doctor în psihologie, psiholog clinician și psihoterapeut.
Mai multe detalii despre workshop, în evenimentul de pe Facebook, iar înscrierile se fac
completând acest formular.
Asociația Fragile Society s-a înființat în 2021 din convingerea că actul artistic poate naște
schimbare socială. Este o organizație care își propune să creeze zone de întâlnire și reflecție unde femeile – și nu doar ele și poată identifica, documenta și explora vulnerabilitățile, limitările dar și puterile, folosinduse de instrumente și practici artistice.

Echipa:
Rucsandra Pop inițiatoare a proiectului și performer;
Iuliana Dumitru curatoare;
Irina Botea Bucan și Jon Dean video;
Ioana Flora consultantă regie;
Gabriela Alexe realizatoare ambient sonor;
Raluca Moșescu-Bumbac, Laura-Maria Ilie, Diana Petruț – comunicare;
Iulian Eremia – montaj instalație;
Alec Pop – art director
Psihologi: Ancuța Maria Gurza și Ciprian Angheluță

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Peste 200 de dorințe îndeplinite de „spiridușii” din clădirile de birouri din Iulius Town, prin campania „Bradul dorințelor”

Cum arată o dorință împlinită? Ca o mogâldeață cu ochi mari, cu un zâmbet până la urechi și care se bucură de darul primit...

CCIA Timiș sprijină companiile cu actualizarea codurilor CAEN

Începând cu data de 1 ianuarie 2025, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș invită companiile pentru a le sprijini în procesul de actualizare...

Citește și :