Un mecanic de locomotivă a oprit trenul la o trecere la nivel cu barieră din Constanţa pentru a-şi cumpăra o cafea. Poliţia a demarat o anchetă.
„Mecanicul locomotivei inscripţionate „Mircea Eliade“ şi folosită de către operatorul DB Schenker România, tracta o garnitură de marfă în cursul zilei de 22 martie, circulând dinspre Cernavodă spre Constanţa. Când a ajuns în Valu lui Traian, acesta a oprit garnitura în dreptul trecerii la nivel cu calea ferată ce duce spre cartierul Zona C, a coborât din cabină, a intrat într-un chioşc din apropiere, unde a ieşit după câteva minute, cu o cafea în mână”, scrie publicaţia CTNews.ro.
Reprezentanţii IPJ Constanţa au precizat că „în urma apariţiei imaginilor video, poliţiştii din cadrul S.R.P.T. Constanţa s-au autosesizat si efectuează verificări în vederea stabilirii situaţiei de fapt şi luarea măsurilor legale care se impun”, mai notează publicaţia amintită.