Orgoliile politice ale autorităților județene țin pe loc proiectul construirii unei săli polivalente în Timiș. Deși nimic nu este pus nici măcar pe hârtie, Consiliul Județean Timiș încearcă să amenajaze de pe acum terenul din Giroc propus ca locație pentru sală. Însă liberalii nu au votat proiectul care presupunea eliberarea de sarcini a suprafeței.
Dacă terenul nu este liber de sarcini, nu se poate realiza investiția. Cu atât mai mult cu cât Compania Națională de Investiții a cerut ca terenul propus să fie eliberat înainte de se începe studiul de fezabilitate.
Pe lista proiectelor din plenul Consiliului Județean Timiș, de miercuri, se afla și unul care prevedea demolarea construcțiilor vechi de pe terenul de la Giroc. Însă grupul liberalilor s-a opus și proiectul a picat. Unul dintre motive este și dorința arzătoare a primarului Timișoarei Nicolae Robu, care este și președintele PNL Timiș, de a construi sala polivalentă de 16.000 de locuri în orașul de pe Bega. În aceste condiții, nu e nicio șansă ca sala să fie gata în 2021.
Investiția pentru ridicarea sălii polivalente s-ar ridica la 50 de milioane de euro.