Organistul Eduard Antal ajunge în Transilvania şi Banat cu ediţia a V-a a Turneului Naţional Orgile României

38

Eduard Antal: Mă bucur că aduc bucurie în casele oamenilor, în bisericile unde turneul ajunge și că reușim, cred, prin această muzică, să dăm valoare vieții.

În următoarele zile Eduard Antal va ajunge în biserici catolice şi evanghelice din Deva (8 iulie), Arad (9 iulie) și Vinga (10 iulie), Reșița (12 iulie), Drobeta Turnu Severin (14 iulie), iar pe 31 iulie se oprește la Cluj. Concertul de pe 26 august de la Biserica Evanghelică din Brașov va încheia cea de-a cincea ediție a Turneului Naţional Orgile României.

Organistul Eduard Antal a cântat joi, 6 iulie, pe orga din Catedrala ”Sfântul Iosif” din București. A fost, așa cum spunea una dintre doamnele care ascultau în picioare, aproape de intrare, ”puhoi de melomani”.

În bisericile din România există peste 1000 de orgi. Acestea reprezintă un tezaur de tradiție culturală pe cât de bogat, pe atât de neștiut de public, pe care Eduard Antal îl descoperă cu fiecare nouă ediție de turneu:

Foarte multe instrumente din țara noastră au fost restaurate. Noi astăzi avem șansa să cântăm pe aceste instrumente ca atunci, în anii 1750, așa cum se întâmplă, spre exemplu, cu orga de la Bistrița. Acest turneu este foarte important pentru dezvoltarea mea ca artist. Să ai șansa să descoperi atâtea instrumente minunate la noi în țară, să cânți pe orga de la Biserica Neagră din Brașov, pe cea de la Iași, pe cea de la Cluj, să descoperi instrumente de la cele mai vechi, până la cele moderne, nu e de ici de colo. Am avut șansa chiar, în acest turneu, să inaugurez instrumente, pe lângă acela de a le descoperi în locuri neștiute. Toate astea au ajutat la formarea mea profesională, mai ales pentru că, în formarea unui organist este important acest aspect al cântatului pe cât mai multe instrumente, pentru că fiecare orgă este unică în felul său. (Eduard Antal)

Repertoriul ales de Eduard Antal pentru aceste turnee propune o panoramare a modului în care s-a scris pentru „Regina Instrumentelor” în secole de istorie a muzicii:

Întotdeauna, când m-am gândit la repertoriul turneelor, am încercat să stau departe de repertoriile clișeice. Am avut în vedere să fie un repertoriu plăcut publicului, să nu fie greoi, dar, în același timp să fie consistent muzical. Această ipostază de pregătire, de căutare a repertoriului, nu face altceva de cât să mă ajute pe mine să cresc. (Eduard Antal)

Ediţia a V-a a Turneului Naţional Orgile României se va încheia pe 26 august la Biserica Evanghelică din Brașov. Biletele pentru concertul din data de 26 august, de la Biserica Evanghelică din Brașov pot fi achiziționate de la casa de bilete aflată în incinta magazinului INSPIRATIO Gift Studio, situat la adresa Curtea Johannes Honterus nr. 8, sau online de pe www.booktes.com.

ITINERAR
Avanpremiera
14 mai, ora 18:00 – Bistrița, Biserica Evanghelică

Turneul naţional

2 Iulie, ora 19:00 – Iași, Catedrala Romano-Catolică „Adormirea Maicii Domnului”
6 Iulie, ora 20:00 – București, Catedrala Sfântul Iosif
8 Iulie, ora 19:00 – Deva, Biserica Greco-Catolică „Immaculata”
9 Iulie, ora 20:00 – Arad, Biserica Romano-Catolică „Sfântul Anton de Padova”
10 Iulie, ora 19:30 – Vinga, Biserica Romano-Catolică „Sfânta Treime”
12 Iulie, ora 19:00 – Reșita, Biserica Romano-Catolică „Maria Zăpezii”
14 Iulie, ora 19:00 – Drobeta Turnu Severin, Biserica Romano-Catolică „Sfânta Fecioară Neprihănit Zămislită”
31 iulie, ora 19:00 – Cluj-Napoca, Biserica Romano-Catolică „Sfântul Mihail” în cadrul stagiunii KlausenMusik
26 august, ora 18:00 – Brașov, Biserica Evanghelică, în cadrul stagiunii estivale Organ Nights

PROGRAM MUZICAL

1. Johann Sebastian Bach (1685-1750) – Toccata și fuga în re minor BWV 565
2. Georg Böhm (1661-1733) – Preludiu și fuga în do major
3. Wolfgang Amadeus Mozart (1756-1791) – Overture din Suita în do major, K. 399
4. Gaetano Valeri (1760-1822) – Sonata I
5. Enrico Bossi (1861-1925) – Entrée Pontificale
6. Charles Tournemire – Choral Alleluiatique din L’Orgue Mystique op. 57, nr. 44
7. Marcel Dupré (1886-1971) – Versets sur Ave Maris Stella
8. Tomaso Albinoni (1671-1751) – Adagio în sol minor
9. André Knevel (1950*) – Toccata

Parteneri media: Radio România Actualităţi, Radio România Cultural, Radio România Muzical, Radio România Regional, Mediatrust, România TV, Liternet, Agenția de carte, Viewfinder Solutions, The Culture Club, Ziarul Metropolis, RFI România, Cronicari digitali, www.demilioane.ro, Angelus TV, Enarmonia.
Parteneri culturali și organizatori locali: Catedrala Romano-Catolică „Adormirea Maicii Domnului” din Iași, Catedrala „Sfântul Iosif“ şi Arhiepiscopia Romano Catolică Bucureşti prin Oficiul pentru bunuri culturale ecleziastice şi patrimoniu, Primăria Municipiului Deva, Centrul cultural Drăgan Muntean din Deva, Biserica Greco-Catolică „Immaculata”, Consiliul Județean Arad, Centrul Cultural Județean Arad, Centrul Municipal de cultură Arad, Primăria Municipiului Arad, Biserica Romano-Catolică „Sfântul Anton de Padova”, Biserica Romano-Catolică „Sfânta Treime” şi Primăria Vinga, Biserica Romano-Catolică „Maria Zăpezii” Reșita, Biserica Romano-Catolică „Sfânta Fecioară Neprihănit Zămislită” Drobeta Turnu Severin, Biserica Romano-Catolică „Sfântul Mihail” din Cluj-Napoca, Biserica Neagră din Braşov.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.