7.1 C
Timișoara
luni 18 noiembrie 2024

Ordonanța de urgență de la miezul nopții: cine și cum va asculta telefoanele?…

Guvernul a adoptat, vineri, 11 martie, într-o ședință specială, ordonanța de urgență privind unele măsuri pentru punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică dispuse în procesul penal, act normativ prin care Executivul pune în acord legislația cu normele constituționale, având în vedere decizia nr. 51 emisă de Curtea Constituțională în data de 16 februarie 2016.

Actul normativ a fost elaborat în colaborare cu Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, DIICOT și DNA și a fost avizat de CSAT.

Potrivit Ordonanței de Urgență, procurorii și organele de cercetare penală vor fi singurii în măsură să pună în executare mandatele de supraveghere tehnică dispuse în dosarele de cercetare penală, utilizând în mod nemijlocit și independent infrastructura Serviciului Român de Informații.
Modul concret de acces al organelor judiciare la sistemele tehnice va fi stabilit prin protocoale de cooperare.
Actul normativ adoptat dispune o soluție de urgență pentru asigurarea continuității anchetelor, inclusiv în cauzele care implică cooperarea judiciară internațională.
Guvernul consideră că este nevoie de o amplă dezbatere publică pentru organizarea unei instituții responsabile pentru punerea în executare a supravegherii tehnice.

Astfel, prin modificarea Codului de procedură penală, pentru punerea în executare a supravegherii tehnice procurorul, organele de cercetare penală sau lucrătorii specializați din cadrul poliției folosesc nemijlocit sistemele tehnice și proceduri adecvate, de natură să asigure integritatea și confidențialitatea datelor și informațiilor colectate.
Furnizorii de rețele publice de comunicații electronice sau furnizorii de servicii de comunicații electronice destinate publicului sau de orice tip de comunicare ori de servicii financiare sunt obligați să colaboreze cu procurorul, organele de cercetare penală sau lucrătorii specializați din cadrul poliției, în limitele competențelor acestora, pentru punerea în executare a mandatului de supraveghere tehnică.
Organele de cercetare penală speciale, conform unei alte modificări, vor avea posibilitatea în cauzele privind infracțiuni de terorism și infracțiuni contra securității naționale să efectueze punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică.

De asemenea, prin modificarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, s-a introdus prevederea potrivit căreia semestrial sau ori de câte ori este nevoie, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție sau unul dintre judecătorii anume desemnați de către acesta verifică modul de punere în aplicare în cadrul Centrului Național de Interceptare a Comunicațiilor a supravegherilor tehnice realizate de organele de urmărire penală.

Ministerul Public este autorizat să dețină și să folosească mijloace adecvate pentru obținerea, verificarea, prelucrarea, stocarea și descoperirea informațiilor privitoare la infracțiunile date în competența parchetelor, în condițiile legii (ținând cont de existența unor prevederi anterioare în acest sens pentru DNA și DIICOT).

Ordonanța de Urgență modifică și Legea nr.14/1992 privind organizarea și funcționarea Serviciului Român de Informații astfel încât pentru relația cu furnizorii de comunicații electronice destinate publicului, Centrul Național de Interceptare a Comunicațiilor este desemnat cu rolul de a obține, prelucra și stoca informații în domeniul securității naționale.
La cererea organelor de urmărire penală, Centrul asigură accesul nemijlocit și distinct al acestora la sistemele tehnice în scopul executării supravegherii tehnice în dosarele de cercetare penală.

Ordonanța de Urgență creează cadrul legal pentru Ministerul Public, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) să aibă structuri de poliție judiciară pentru punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică.

Aceste structuri vor fi formate din ofițeri sau agenți de poliție judiciară detașați de la Ministerul Afacerilor Interne (MAI), care își vor desfășura activitatea sub directa conducere și controlul nemijlocit al procurorilor.
Prin Ordonanța de Urgență s-a prevăzut detașarea la DIICOT a 40 de ofițeri sau agenți de poliție judiciară, iar printr-o Hotărâre adoptată tot de Guvern, detașarea a câte 40 de ofițeri sau agenți de poliție judiciară la Ministerul Public și la DNA.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Canton 6 – cum arată “restructurarea urbană” a administrației USR pentru săracii Timișoarei de la periferia orașului | FOTO-VIDEO

Scene de secol 19, cu “străzi” desfundate de noroi, oameni la limita sărăciei, cu mulți copii, care trăiesc într-o mizerie cruntă, în colibe de...

Dan Păltinișanu va dispărea cât de curând. Cu toate acestea, Poli va fi resuscitată

S-a încheiat în sfârșit licitația pentru demolarea arenei Dan Păltinișanu. Anunțul a fost făcut de noul Președinte CJT Alfred Simonis.  S-au arătat interesate 13 firme...

Citește și :