Ordine și siguranță la meciul dintre FC CFR 1907 Cluj SA – ACS Sepsi OSK Sfântu Gheorghe

74

Gruparea de Jandarmi Mobilă “Glad Voievod” Timişoara asigură măsurile de ordine publică şi siguranţa spectatorilor, cu ocazia derulării partidei de fotbal dintre echipele CFR Cluj – Sepsi Sfântu Gheorghe, ce are loc sâmbătă, 9 iulie a.c. pe Arena „Francisc von Neuman”, din municipiul Arad.
Pentru ca evenimentul sportiv să se desfășoare în condiții optime de ordine și siguranță publică, jandarmii, alături de reprezentanți ai altor instituții cu atribuții în domeniu, vor lua măsuri pentru deplasarea în condiţii de siguranţă a suporterilor la și de la stadion, precum şi pe timpul desfășurării meciului de fotbal, aflându-se în imediata apropiere a arenei sportive.
Având în vedere că meciul va începe la ora 20.30, accesul spectatorilor în incinta arenei se va face începând cu ora 18.30, pe baza biletelor puse la dispoziție de organizator. Intrarea în stadion, accesul publicului, paza vestiarelor şi protecţia arbitrilor, îndrumarea şi supravegherea publicului în stadion se realizează de către reprezentanţi ai unei societăţi specializate de protecţie şi pază. Conform prevederilor art. 14 din Legea nr. 4 din 2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive, cu modificările și completările ulterioare, anterior permiterii accesului în incinta arenei sportive, participanţii la acest eveniment vor fi supuşi unui control corporal preventiv, efectuat de către firma de securitate contractată de organizator, cu scopul evitării introducerii pe stadion a unor materiale sau obiecte ce pot pune în pericol siguranţa spectatorilor.
Pentru a preveni apariția unor potențiale incidente, jandarmii adresează participanților, următoarele recomandări:
– să evite deplasarea în grupuri mari la sau de la arena sportivă,
– să manifeste răbdare, să respecte indicațiile autorităților și să evite implicarea în conflicte de orice natură,
– să solicite sprijinul forțelor de ordine din zonă, în cazul în care sunt martorii săvârșirii unor fapte de natură antisocială.
Totodată, aceștia informează că legislaţia în vigoare interzice persoanelor fizice să deţină, să folosească sau să efectueze orice operaţiuni cu materiale pirotehnice. Spectatorii nu au voie să introducă în stadion obiecte care pot să pună în pericol securitatea participanţilor la competiţia sportivă, substanţe toxice, băuturi alcoolice, recipiente, corpuri contondente, cuţite, pumnale ori alte asemenea obiecte confecţionate pentru tăiere, împungere sau lovire.
De asemenea, este interzisă afişarea de inscripţii care incită la ură naţională, rasială, de clasă ori religioasă, la discriminări de orice fel şi la violenţă.
Jandfarmii mulțumesc tuturor pentru înțelegerea manifestată față de măsurile de siguranță luate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.