Rareş Bogdan regretă că a spus despre Ludovic Orban că i s-a umflat capul. Într-un interviu acordat DigiFM, prim vicepreşedintele liberal a precizat că a folosit o exprimare care nu îl caracterizează.
El spune că i-au fost scoase din context şi spusele referitoare la demisia liderului PNL. Acesta ar fi trebuit să plece după alegeri, acum e tardiv, spune Rareş Bogdan. „E o exprimare căreia trebuia să-i găsesc niște sinonime. Asta cu masculul alfa, lupul alfa e ok, dar am folosit la un moment dat o exprimare care nu mă caracterizează și ar fi trebuit să găsesc alta, legată de i s-a umflat capul. Nu e caracteristică limbajului meu, e un limbaj mai de stradă pe care îl regret. Este singurul lucru din interviu pe care îl regret”.
„N-am vorbit încă cu Ludovic. O să vorbesc, pentru că n-am cu el ca persoană o problemă, am ca exercitare a poziției. (…) S-a scos din el (interviu – n.r.) doar faptul că liderul partidului, acum s-a spus că ar trebui să plece. Eu am spus că ar fi trebuit după alegerile pierdute. Acum e tardiv, acum ne pregătim de congres. (…) Președintele are un dialog instituțional. Am văzut că e ‘tătucul’, e prezentat în presă că ar fi deasupra partidului. Nu, e un om complet diferit de Băsescu. Tot ce dorește e să ne implicăm serios în actul guvernamental, să nu eșuăm și să nu-i creăm probleme lui Florin Cîțu, pentru că el trebuie sprijinit”, a mai spus Rareș Bogdan.