Orașul cu cele mai bune condiții de viață din lume este din Europa. La nici 600 de kilometri de Timișoara

239

​Viena, capitala Austriei, se menține, pentru al doilea an consecutiv, pe primul loc în Topul 140 al orașelor cu cele mai bune condiții de viață realizat de prestigioasa publicație The Economist, citată de Mediafax.

În 2018, a fost pentru prima dată când un oraș european s-a situat pe primul loc în acest top realizat anual de Economist Intelligence Unit (EIU), divizie a The Economist Group. Viena punea astfel capăt supremației orașului australian Melbourne, care fusese liderul acestui top timp de șapte ani. Fiecăruia dintre cele 140 de orașe i se acordă un punctaj (de la 0 la 100), în categorii diverse, precum standarde de viață, criminalitate, infrastructură, acces la educație, sistem de sănătate, stabilitate economică și politică.

Viena a obținut un scor „aproape ideal” de 99,1, Melbourne – de 98,4, podiumul fiind completat de Sydney, tot din Australia, cu 98,1. Deși topul 10 este dominat de Australia, Canada și Japonia, Europa are cele mai bune rezultate la nivel general. Opt orașe din topul 20 se află în nordul Europei, cu Copenhaga (Danemarca) pe locul al nouălea, Zurich, Frankfurt și Geneva, pe pozițiile 11, 12, respectiv 14. Helsinki, Amsterdam și Hamburg apar și ele în topul 20, în timp ce Berlin și Luxemburg ocupă pozițiile 21, respectiv 23.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.