În anii 2000, localnicii din Călan (Hunedoara) deplângeau, în versuri, soarta orașului muncitoresc și marilor sale uzine metalurgice. Combinatul în care munceau mii de oameni a dispărut în doar câțiva ani.

La două decenii de la dezafectarea combinatului metalurgic din Călan, tot mai puține lucruri amintesc de colosul industrial de pe malurile Streiului, în jurul căruia a fost construit orașul Călan din Hunedoara.

Cele mai multe dintre construcțiile metalurgice din Călan au fost demolate, lăsând în urmă zeci de hectare de teren viran, însă pe 40 de hectare din suprafața fostului combinat Victoria, după dezafectarea mai multor uzine și furnale, a fost înființat un parc de afaceri, ocupat de firme de construcții și depozite.

Anii cei mai tulburi ai Călanului

Uzinele de fier Călan și-au început activitatea în urmă cu peste un secol și jumătate, însă în anii ’90 și 2000, secțiile lor au fost dezafectate și demolate pe rând .

Operațiunea a fost grăbită de goana după fier vechi a localnicilor și de jafurile la scară mare care se petreceau pe platforma Sidermet, noul nume, primit după privatizare, de combinatul metalurgic Victoria.

Combinatul metalurgic Călan avea în anii ’90 aproape 7.000 de angajați și se număra printre marii producători de fontă din România.

A fost privatizat, restructurat, fiind divizat în 12 societăți, iar în scurt timp, toate au ajuns în pragul falimentului.

1 de 41

Cocseria, una dintre ultimele secții care mai funcționau pe platforma metalurgică, a fost oprită în decembrie 1999, iar cei circa 400 de salariați ai săi au rămas fără locuri de muncă.

Locomotivele, șinele și nenumărate utilaje industriale au fost vândute la preț de fier vechi, își amintesc foștii angajați, în timp ce, frecvent, din cauza întârzierilor la primirea salariilor și a situației dramatice în care se aflau uzinele, numeroși salariați intrau în greva foamei.

Combinatul, devastat în câțiva ani

Mulți localnici din Călan, un oraș cu circa 10.000 de locuitori, aflat peste dealurile Hunedoarei, la zece kilometri de municipiul Hunedoara, își amintesc și acum melodia care ilustra atmosfera din anii 2000 a orașului de pe malurile Streiului.

„În Călan, în Călan / Lumea n-are niciun ban / Dar în Călan la noi / Toți sunt șmecheri și smardoi”, era refrenul popular care răsuna în dicotecile și barurile din Hunedoara.

ON K-lan, trupa care a lansat melodia, ironiza în versuri situația dramatică prin care trecea orașul: „Ai ajuns în centru și vezi tot ce-i de făcut. Te uiți în stânga și în dreapta și nu știi ce-i de făcut. În orașul meu, porumbelul este cioara, nu știi unde se află, caută Hunedoara”.

La începutul anilor 2000, în doar câţiva ani, combinatul metalurgic Călan a ajuns o întindere uriaşă de ruine.

Complexul industrial cu o istorie de peste un secol şi jumătate a fost invadat de utilajele firmelor care se ocupau cu demolarea construcţiilor sale, de localnicii aflaţi în căutarea fierului vechi şi a cărbunelui şi de hoţi.

Agenţii de pază erau copleşiţi de numărul mare al celor veniţi să jefuiască rămăşiţele combinatului Victoria, iar polițiștii se arătau și ei neputincioși.

Peste dealuri, la Hunedoara, numeroase grupuri de hoți dădeau lovitură după lovitură în secțiile dezafectate ale combinatului siderurgic Hunedoara.

În Călan, situația era la fel de dramatică, combinatul cuprinzând înainte de declinul său din anii ’90 o suprafață de aproape 100 de hectare.

„Stiva de dosare cu autor necunoscut este în continuă creștere la Poliția din Călan, acestea devenind deja materiale de arhivă. Unul dintre dosare este și cel referitor la dispariția, în mod subit, într-o singură noapte a anului trecut, a unui număr de peste 30 de motoare mari, din chiar magazia centrală a societății SIDERMET Călan, de sub ochii paznicului, angajat al unei societăți de pază. Cercetările efectuate la acea dată au scos la iveală faptul că din magazia societății mai lipseau și 11 guri de vânt pentru furnale, din cupru. Dintre acestea, nouă erau aduse pentru recondiționare, iar două erau noi-nouțe, toate la un loc costând câteva sute de milioane de lei”, informa ziarul Transilvania Jurnal, în 2001.

În anii următori, marile construcții metalurgice ale fostului combinat au fost demolate ori tăiate la fier vechi, lăsând locul terenurilor virane împânzite cu ruine.

Unele au putut fi readuse în circuitul economic, prin investiții private ori finanțate cu fonduri europene, însă alte suprafețe de zeci de hectare așteaptă ecologizarea.

Uzinele de fier Călan, înființate la mijlocul secolului al XIX-lea

Primul furnal de la Călan a fost construit din anul 1869 şi a fost pus în funcţiune doi ani mai târziu. La sfârşitul secolului al XIX-lea, uzina producătoare de fier și fontă avea două furnale, unul dintre ele fiind la acea vreme cel mai mare din ţară. Aici lucrau sute de oameni, stabiliţi în coloniile muncitoreşti de la Călan.

O cale ferată îngustă era folosită pentru transportul materilor prime de la minele de fier din Teliuc şi Ghelari, iar pe râul Strei a fost construit un baraj pentru alimentarea uzinei.

În anii interbelici, uzina care ajunsese să aibă peste 700 de muncitori a intrat în proprietatea societăţii „Titan, Nădrag, Călan”, deţinută de industriaşii Edgar şi Max Ausnit. După Al Doilea Război Mondial a fost naţionalizată, iar regimul comunist a transformat-o într-un combinat, care s-a extins treptat în deceniile următoare ajungând să ocupe pe o suprafaţă de aproape 100 de hectare.

Combinatul, extins de regimul comunist

Uzinele metalurgice Călan aflate la mai puțin de zece kilometri de Hunedoara şi-au atins potenţialul maxim în anii ´70, când complexul purta numele de Combinatul Victoria Călan.

Furnalele, fabrica de aglomerat şi cocseria din Călan foloseau în procesele tehnologice smoală, cărbuni, minereu brut din Valea Jiului, minereu omogenizat, calcar şi produceau cocs, fontă lichidă, zgură, fontă brută, fontă cenușie, cocs de brichete, cocs de fluidizare, semicocs și zgură granulată. În trecut, aici erau produse sobe, căzi de baie, calorifere și alte piese de fontă.

Combinatul metalurgic Călan devenise în regimul comunist și unul dintre marii poluatori din vestul României. Apele uzate și încărcate cu substanțe nocive ajungeau adesea în râul Strei din Hunedoara, distrugând mare parte din fauna piscicolă.

Combinatul Victoria Călan a intrat în declin în anii ’80, iar în anii 2000, complexul metalurgic a fost închis și dezafectat (video). Furnalele şi marile coşuri de fum au dispărut, demolate împreună cu celelalte clădiri industriale sau ruinate de timp și de oameni.

O suprafață de 46 de hectare din Combinatul metalurgic Călan a fost transformată în parc industrial, iar alte aproape 50 de hectare au rămas terenuri virane, pe care se văd, din loc în loc, rămășițele construcțiilor puse la pământ.

Orașul nou Călan, clădit de la zero

În anii ’60, în orașul Călan au fost construite primele blocuri de locuit, pentru familiile muncitorilor de la Uzina metalurgică Victoria.

Clădirile cu două etaje și cu apartamente mici, de două-trei camere, au fost grupate în două microraioane specifice vremurilor în care numeroase orașe muncitorești au fost extinse în ritm alert de regimul comunist.

Noul oraș proiectat pentru o populație de circa 10.000 de locuitori se dezvolta pe malul drept al râului Strei (video) și era legat prin Strada Furnalistului de intrarea principală în combinatul metalurgic Călan și de Călanul vechi, aflate pe malul opus al râului, mai aproape de Hunedoara.

Primul șir de blocuri din orașul Călan a fost înființat pe coasta dealului din imediata vecinătate a bisericii „Sfântul Gheorghe”