Opt hoți de buzunare, imobilizați de polițiști în stația de tramvai din Piața Bălcescu, au fost sancționați contravențional pentru „abateri minore legate de ordinea publică”

11748
hozi buzunare

Opt hoți de buzunare care dau atacul în mijloacele de transport în comun din Timișoara au avut parte, ieri, de o surpriză neplăcută în stația de tramvai din Piața Bălcescu. Aceștia au fost imobilizați și percheziționați de polițiști de la Brigada Investigații Criminale din cadrul IPJ Timiș, cu sprijinul polițiștilor locali.

Cristi Brâncovan, timișoreanul care a organizat două proteste cu portavocea față de hoții de buzunare, în stația de tramvai din Piața 700 și în fața sediului IPJ Timiș, a anunțat pe Facebook că, întrucât nu a existat nicio reclamație de furt împotriva grupului, cele opt persoane au fost conduse la sediul poliției municipale. Aici au fost identificați și sancționați contravențional pentru „abateri minore legate de ordinea publică”.

Din experienţă de 20 de ani de implicare într-o galerie de fotbal, ştiu că aceste „tachinări” nu rezolva problema principala, însă măcar îi descurajează să mai poarte arme albe asupra lor şi cel puţin 2-3 ore mijloacele de transport au fost mai sigure. Problema se poate rezolva prin organizarea de acțiuni flagrante, iar eu le-am retransmis poliţiştilor disponibilitatea amicilor mei de a participa, în calitate de victime şi martori, la astfel de acţiuni, cu scopul destructurării grupurilor, deoarece individual chiar dacă mai este prins câte un hoţ, totuşi grupul merge mai departe şi produce bani din furturi pentru formularea apărării celui prins, pentru determinarea victimei să-şi retragă plângerea şi pentru pachete pe perioada detenţiei„, crede Cristi Brâncovan.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.