Un număr de 31 de percheziţii, din care cinci în Bihor, au fost desfăşurate de poliţiştii Direcţiei Generale Anticorupţie, în cadrul unei anchete a DNA Iaşi vizând fapte de corupţie din mai multe puncte de trecere ale frontierei, inclusiv PTF Borş.
În Bihor, echipaje DGA şi jandarmi au descins, în zorii zilei, la Punctul de trecere a frontierei Borş şi la vilele a patru agenţi din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră (ITPF) Oradea, situate în zonele cele mai scumpe din municipiul Oradea şi comuna din imediata vecinătate, Sânmartin.
Este vorba despre Gelu Sereş, Mădălin Ţărău, Daniel Moş respectiv Cosmin Măduţa. Cu toţii lucrează în PTF Borş, în ture diferite. Ţărău a fost ridicat chiar când pleca de la serviciu, şi a fost condus de un echipaj al DGA acasă, unde îl aşteptau alţi ofiţeri anticorupţie, ca să-i percheziţioneze locuinţa şi autoturismul.
Anchetatorii au ridicat în principal documente, dar şi alte dovezi în legătură cu faptele cercetate. Apoi, pentru că pe numele lor erau emise mandate de aducere, cei patru frontierişti au fost ridicaţi de ofiţerii anticorupţie şi, spre prânz, au fost urcaţi în maşini pentru a fi transportaţi la sediul DNA Iaşi, pentru audieri.
Contactaţi de corespondentul Adevărul, reprezentanţii Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea au refuzat să comenteze situaţia. „Pot să vă spun doar că activitatea din PTF Borş nu a fost perturbată, se desfăşoară normal”, a explicat purtătorul de cuvânt al ITPF Oradea, Laura Bondar.
Şpăgi la intrare, şpăgi la plecare
Potrivit unor surse ale Adevărul, percheziţiile de marţi s-au derulat în cadrul unei anchete complexe, în care sunt vizate în total 26 de persoane – poliţişti de la punctele de trecere ale frontierei cât şi lucrători vamali – bănuite că ar fi luat mită între 50 şi 250 euro pentru a facilita intrarea în România a cetăţenilor moldoveni iar apoi ieşirea acestora din ţară, prin PTF Borş, spre Occident.
„Nu se pune neapărat problema ca cetăţenii moldoveni să fi comis infracţiuni, să fi transportat substanţe interzise, să fi fost urmărite pentru anumite fapte penale. Pur şi simplu, pentru ca microbuzele cu care călătoreau să nu fie controlate temeinic, să nu stea prea mult timp în punctele de frontieră, se percepeau anumite sume. La intrarea în România, mita era de 50 euro, la ieşirea din ţară, în Borş, se ajungea şi la 250 euro”, a declarat sursa citată.
DNA confirmă
Potrivit unui comunicat transmis, marţi, de Biroul de presă al DNA, faptele de corupţie investigate în această cauză au fost comise în perioada iulie 2021-septembrie 2022,atât de către poliţişti de frontieră şi vameşi români, cât şi cei din Republica Moldova.
De altfel, ancheta DNA Iaşi se desfăşoară în colaborare cu autorităţi judiciare din Republica Moldova, care au derulat percheziţii la mai multe posturi vamale.
„Sunt efectuate percheziții în 31 locații situate pe raza județelor Iași, Vaslui, Botoșani, Galați, Neamț și Bihor din care cinci sunt puncte de trecere a frontierei, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice”, a transmis DNA.
Procurorii au beneficiat de sprijin din partea Direcției Generale Anticorupție, a Grupării Mobile de Jandarmi Bacău și a Direcției de Operațiuni Speciale dar şi Eurojust.
sirsa: https://adevarul.ro/
[…] Operațiunea ,,șpaga pentru toată lumea” se derulează bine-mersi la frontiera de vest a Române… […]