Operație în premieră la Timișoara. Pacientul e ”ca nou” în doar câteva ore. Video

8673

Cea mai nouă tehnică chirurgicală minim invazivă a fost realizată în premierăla Clinica de Ortopedie a Spitalului Județean Timișoara, pentru un pacient de 53 de ani.

“În ultimii doi ani s-a agravat de anul trecut, din vară și am ajuns la cap femural necrozat cu distrugere de cartilagiu care necesită o protezare. Am ales o proteză mai bună, ceramică-ceramică fiindcă perioada de viață este mult mai lungă. Și am înțeles că probabil va fi un abord mai special, adică incizia mai scurtă, mai non-invazivă în partea din față și să sperăm că totul merge bine. Eu am încredere în domnii doctori”, a spus Dragoș Ionel Coman, pacient.

“Pacientul nostru operat astăzi prezintă o coxartroza bilaterală pe o necroză de cap femurală, avasculară, bilaterală. Am folosit o proteză totală necimentată de sold corai cu o cupa pinnacle și un cuplaj de frecare ceramică-ceramică cu un cap mare de mărimea 36. Sistemul asta corai are un istoric vechi de circa 30 de ani punându-se peste un milion de proteze de acest gen în toată lumea.

Cuplul ceramică-ceramică oferă pacientului o mobilitate mare și oferă acestuia o perioadă foarte lungă de mobilitate și de activitate. Acest tip de proteză având posibilitatea de eficiență pe circa 20 de ani față de alte tipuri de proteze la care viața lor este mai de scurtă durată și la nivel al interfeței dintre os și coadă metalică”, a declarat prof.univ.dr. Jenel Marian Pătrașcu, medic primar, șef de secție Clinică de Ortopedie a Spitalului Județean din Timișoara.

Avantajele unei astfel de proceduri chirurgicale, minim invazive, sunt: recuperarea rapidă a pacientului precum și deteriorarea minimă a tesului osos. De asemenea, această proteză oferă pacientului o mobilitate mult mai bună și de lungă durată.

“Intervenția chirurgicală reprezintă o premieră regională având în vedere că abordul asupra soldului s-a făcut pe un abord minim invaziv, un abord anterior asupra articulației soldului. Avantajele acestui abord sunt că atât expunerea osoasă este mult mai mică cât și faptul că nu se deteriorează părțile moi iar recuperarea pacientului va fi extrem de rapidă, pacientul putând de diseară să se ridice din pat, să umble și să circule. bordul mai prezintă un avantaj, în special pentru doamne, pentru că fiind minim invaziv și de o incizie foarte mică de până în 8-10 cm undeva în zona lenjeriei intime, de aceea i se spune incize de bikini.

Abordul este extrem de laborios, extrem de dificil pentru că în clipă în care întrăm în zona anterioară pe acolo trec toate vasele și nervii importanți și principali ai membrului pelvin. Pacienții trebuie aleși cu mare grijă, nu orice pacient, în special pacinetii obezi nu ar putea beneficia de acest tip de intervenție minim invazivă pentru că lezarea vaselor sau a nervilor din zona respectivă ar duce la pierderea vieții sau a membrului pelvin respectiv.”, a declarat prof.univ.dr. Jenel Marian Pătrașcu, medic primar, șef de secție Clinică de Ortopedie a Spitalului Județean din Timișoara.

După doar 24 de ore de la intervenția chirurgicală, pacientul a început să meargă mult mai bine, fără a prezența dureri și fără să aibe nevoie de cârje.

“Perfect, foarte bine, extraordinar! Nu îmi vine să cred că după 24 de ore merg mult mai bine ca ieri, chiar într-un singur baston plus că nu am dureri. Extraordinar! Nu am avut deloc dureri după operație, nu mi-a fost rău, în afară de calmante, analgezice ce se pune în ser…nicio problemă”, a mărturisit pacientul.

Din echipa de medici care au efectuat această premieră regională au făcut parte: prof.univ.dr. Jenel Pătrașcu – medic primar – șef secție, dr. Dan Cojocaru – medic specialist ortoped, dr. Mihai Sandesc – medic rezident, asistent instrumentar – Gabriela Hris și dr. Zoran Sandici – anestezist.

sursa: televiziunea-medicala.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.