Opera Română Timişoara anunţă schimbări în programul spectacolelor din cadrul Festivalului de Operă şi Operetă în aer liber. Asta pentru că instituţia intră în doliul naţional din 2 septembrie.
„Alăturându-se doliului național, Opera Națională Română din Timișoara își modifică spectacolele prezentate în cadrul Festivalului de operă și operetă în aer liber, astfel:
– Vineri, 2 septembrie 2016, ora 20.30 – „Nabucco” de Giuseppe Verdi
– Sâmbătă, 3 septembrie 2016, ora 20.30 – „Nunta lui Figaro” de Wolfgang Amadeus Mozart”, transmit reprezentaţii operei.
Iniţial, Nabucco ar fi trebuit montat sâmbătă şi Nunta lui Figaro vineri. Programul de duminică, 4 septembrie, rămâne la fel. De la ora 11 va fi montat Hänsel și Gretel, de Engelbert Humperdinck, iar seara, de la ora 20:30 va avea loc Contesa Maritza, de Emmerich Kalman.
Decizia vine după ce Executivul a instituit doliu naţional pentru victimele cutremurului din Italia.
„Guvernul a declarat 2 septembrie 2016 zi de doliu național în memoria victimelor cutremurului produs în 24 august în Italia, printre care s-au aflat și cetăţeni români, precum și în semn de solidaritate cu poporul italian. Seismul produs în centrul Italiei, cu magnitudinea de 6,2 grade pe scara Richter, s-a soldat până acum cu 292 de morți, dintre care 11 români”, informează Guvernul într-un comunicat.