Prin apelarea la un control absolut asupra oglinzii înșelătoare pe care o reprezintă chipul uman, iconicul Robin Williams își demonstrează furtuna interioară, dureros de privit în caracterul complex adus la viață în anul 2002. Sub o lupă netemătoare în a diseca, regizorul Mark Romanek conturează drama pshiologică One Hour Photo pe o bază îmbinătoare de perspective, supraveghind atât psihicul protagonistului, cât și ochiul fotografic, în același timp având în vedere impactul acestuia asupra societății.
Realizând o claustrofobie paradoxală în incinta vastului capitalism și utilizând coloritul unor 
metafore creatoare de stări de sine, Romanek își sacrifică eroul, metamorfozându-l într-un maniac imprevizibil, lipsit de limite, producând astfel o analiză pătrunzătoare, subversivă a contemporanului devorator. Prin referința la ontologia fotografiei, dispozitivul tehnic devine o armă incriminatoare, snapshot-ul avându-și originea în vânătoare, amintind de împușcarea victimelor fără de apărare din simplă plăcere. În ciuda acestui fapt, stabilirea unui verdict e dificilă în cazul lui Sy, intenția din spatele actului ridicând mai mult întrebări ce țin de domeniul moralității, mai degrabă decât de domeniul justițiar, împingând însă limitele decenței și ale intimității la o extremă de netolerat. Observând pericolul unei atasări exagerate și, în principal, a fenomenului aflat încă în masivă expansiune al distriburii, concomitent cu cel al urmăririi sferii private individuale prin intermediul fotografiei, extrapolat prin apariția rețelelor de socializare, Romanek ridică semne de exclamare încă din anul 2002.
Fixist în ordine și rutină, managerul unui birou de developări, Seymour Paarish, trăiește din și pentru profesia sa, printr-o pasiune ale cărei cauze ascunse în subconștient e posibil să fie dezvăluite pe parcurs. Închis în artificial, luminatul complex comercial Sav-Mart, definit prin a sa goliciune în esență și producere în masă a identicului, a conformului neieșit din tipare, Sy apare drept angajatul ideal: izolat, punctual, cu un zâmbet omniprezent în întâmpinarea clienților, cu o uniformă imaculată și care nu pierde timpul în angajări inutile în socializare. Masca este însă ușor fisurată, afinitatea pentru familia Yorkin, ale cărei poze le developează de ani buni, devenind obsedantă și trimițându-l în stări de meditație.
Reprezentată predominant prin fotografii, pe care Sy le developează mereu în dublu exemplar, o copie urmând a ajunge pe un perete din apartamentul său minuscul, familia Yorkin pare scoasă din reclame comerciale: soții, atrăgători, și fiul, inteligent și cu rezultate promițătoare la fotbal. Visând să devină un membru al familiei, angajatul se imaginează unchiul Sy, ajungând să o urmărească pe soția Nina (Connie Nielson) și să-i supravegheze locuința fermecătoare, contrastantă cu ale sale camere din bloc. Pătrunderea în sfera intimă a familiei și joaca de-a detectivul scot la iveală detalii tulburătoare și conflicte personale care îl împing pe protagonist să preia firele manipulante și să încerce să modifice cursul vieții cuplului, conform propriilor reguli. Considerându-se inocent, scopul său fiind doar acela de a face poze, Sy ajunge să-și sacrifice libertatea, atât din dragoste pentru tânăra mamă, cât și pentru obsesia halucinantă cauzată de mediul fotografic.
Amintind inevitabil de indivizibilele, neutrele încăperi de pe nava din filmul lui Kubrick 2001: A Space Odyssey (1968), cadrul monoton al complexului comercial, care ar trebui a se arăta domestic și primitor, Sy tulburând pacea iluzorică prin izbucnirile sale, devine sufocant în ciuda deschiderii, cu rafturi dispuse obsedant de simetric pe holuri aparent infinite. În același mod, laboratorul (chimic) de developare, încăpere mistică, producătoare de amintiri prețioase, imortalizate în timp, este cuprins de un roșu aprins, turbat, otrăvitor în mâinile persoanei nepotrivite. Angajatul exemplar, acum tulburat de coșmaruri repetitive, începe să dea semne de cădere, în ciuda chipului său imobil, a ochilor care pot sugera doar singurătatea profundă. În pofida amabilității îmbinate cu milă, membrii Yorkin încep să suspecteze familiaritatea angajatului, acesta rămânând totuși o aparență a inocenței până în clipa finală.
Atât imaginația regizorului, cât și intelectul genialului actor accentuează fragilitatea aparențelor în care societatea se odihnește încă de la începutul stabilirii unei noțiuni a ce poate semnifica aceasta, One Hour Photo redând importanța pe care dorința capturării prezentului și combaterea mortalității o poate avea asupra psihicului uman. Sosind concomitent cu extazul imediat, lărgirea sferii private și îngăduirea permiterii necunoscutului, a exteriorului în propria viață are iremediabil urmări toxice, construind astfel noi înțelesuri și abolind vechi norme. Filmul, iconic, în ciuda atenției relativ slabe, capturează eclipsant întrebări complexe, performanța lui Williams rămânând una dintre cele mai prețioase și semnificative pentru o industrie suferindă.
