Omul de afaceri și fost consilier județean Alin Simota va fi eliberat din penitenciar, în cursul zilei de marți. Judecătoria Deva a admis cererea de liberare condiționată, iar procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Deva nu au mai atacat sentința, devenind, astfel definitivă.
Judecătoria Deva a dispus liberarea condiționată a lui Alin Simota, după ce și Comisia de liberare condiţionată a Penitenciarului Bârcea Mare a decis că acesta a executat fracţia din pedeapsă necesară pentru a putea fi eliberat înainte de termen. Alin Simota a ajuns în penitenciar după ce a fost condamnat definitiv, în două dosare diferite, la doi ani de închisoare pentru conflict de interese, respectiv şase luni de închisoare pentru instigare la abuz în serviciu, cele două pedepse fiind contopite. În total, Simota a avut de executat doi ani și o lună. Omul de afaceri a stat un an şi opt luni după gratii, patru luni în arest la domiciliu şi un an şi trei luni în închisoare.
Fostul consilier județean mai este judecat și în alte dosare, în care este acuzat de constituirea unor grupuri infracționale organizate, șantaj, cămătărie, ameninţare, instigare la violenţe şi la lipsire de libertate, dar și infracțiuni de natură economică.
Sursa: Glasul Hunedoarei