Se făcea că totul în jur era luminat, de parcă o lumină magică inunda comunitatea aceea de suflete.
Oamenii începuseră să-și facă semne unii altora, să-și vorbească cu însuflețire și cu bucuria revederii, ba chiar să se ajute din senin, cei avuți pe cei aflați la nevoie, cei puternici pe cei căzuți în slăbiciunea unei vieți aparent inutile.
Vorbele frumoase le ieșeau pe gură ca și când un duh nevăzut îi mâna din spate să facă gesturi minunate și generoase.
Bătrânul, care abia se trezise și el din letargia unui somn ce părea veșnic, privea buimac la oamenii din jur, și nu-și putea crede ochilor că ceea ce se întâmplă e adevărat.
Vedea cum liderul comunității, un ins ursuz și uns cu toate alifiile posibile, care își mințea supușii cu ușurătatea cu care respira, le vorbea oamenilor cu amenitate și duioșie, promițându-le că s-a lepădat definitiv de viciile ce păreau veșnice, în ce-l privește.
Îl zării apoi pe șeful poliției, care nu mai prididea să le facă tuturor celor pe care-i întâlnea pe drum temenele și promisiuni că se va lepăda de acum de violența și de lipsa lui de omenie, devenite proverbiale.
Ba chiar, câțiva pași mai departe, dădu nas în nas cu Eminența Sa, păstorul de suflete al întregii comunități, despre care toată Așezarea știa că dormea pe munți de bani și de aur, uitând, altminteri, că sufletele mirenilor așteptau de la el o formă de mântuire pe care Fiul Omului o lăsase cu literă de lege, cândva, demult, e adevărat, bieților pământeni.
Nu mică îi fu mirarea atunci când marele părinte îi strânse mâna și a ținut să-i șoptească la ureche că îi cere iertare, și-l roagă pe bătrân să le spună tuturor ,,fraților” săi că, încă din prima zi a anului nou, se va lepăda definitiv de păcatul trufiei, respectiv al îmbogățirii fără rușine!
Apoi, la scurtă vreme după ce ceasurile vesteau trecerea în Noul An, întorcându-se acasă, acolo unde nimeni nu avea să-l aștepte, un frison scurt, dar care-i cutremură întregu-i trup, îl făcu să priceapă că, dintr-o dată, nu mai era singur.
Văzu că, într-adevăr, casa sa fu cuprinsă de lumină, iar el, bătrânul care trăia singur de atâta amar de vreme pe această lume, era așteptat de oameni pe care nu-i mai văzuse de atâția ani, dar pe care îi recunoscuse imediat, după fețele lor.
,,La Mulți Ani, dragă prietene, îți promitem că de acum nu vei mai fi niciodată singur!”, le auzi, ca prin vis, urarea, și – cuprins de o emoție nemaiîntâlnită în lunga sa viață – se gândi că, iată, Anul Cel Nou a început atât de frumos pentru el!
