Omul care a prăduit cu sprijin politic Băile Herculane nu scapă de Justiție!

8604

Personajul funest pentru faimoasa stațiune cărășeană cu o istorie și o tradiție balneară de peste 200 de ani, Iosif Armaș, trage din greu să scape din chingile Justiției. Potrivit publicației Reper24H, Armaș nu mai suportă regimul de arest la domiciliu și a sperat pe toate căile posibile să scape de acest statut. Trebuie să reamintim faptul că introducerea lui Armaș, la ïnceputul anilor 2000, ca mare ,,investitor”, prin preluarea peste noapte și pe sume derizorii, a activelor SC Hercules SA Băile Herculane, a fost facilitată de oameni cu greutate din guvernul condus atunci de Adrian Năstase.

Este vorba, între alții, de Doru Ioan Tărăcilă, fost ministru de interne în cabinetul lui Năstase, respectiv de Iulian Mincu, (al cărui ginere a și fost pentru o vreme, Armaș!) fost ministru al sănătății în cadrul aceluiași guvern PSD.

Conform publicației amintite ,,după ce a scăpat de arestul preventiv, controversatul om de afaceri cărășean, Iosif Armaș, considerat vinovat de devalizarea stațiunii Băile Herculane, ar fi dorit să se bucure de o și mai mare libertate de mișcare și să i se permită să își părăsească domiciliul din București. Judecătorii Tribunalului Caraș-Severin nu au fost însă de acord și au respins cererea pe care acesta a înaintat-o instanței.

Armaș, care și-a început cariera ca simplu portar al unui hotel din stațiunea de pe Valea Cernei, ca mai apoi să ajungă în Parlamentul României, după ce în prealabil a reușit să facă avere din diverse afaceri, este acuzat de procurori că în calitatea sa de președinte al Consiliului de Administrație al SC Hercules SA Băile Herculane și acționar și administrator special al SC Argirom Internațional SA București, a constituit, alături de alte persoane, un grup infracțional organizat având drept scop scoaterea bunurilor SC Hercules SA din patrimoniul acesteia și însușirea sumelor de bani obținute din valorificarea acestor active.

Imobilele înstrăinate în mod fraudulos de acest grup ar fi: pădure în Domogled cu Fabrica de Gheață; pădure la Cerna cu restaurant “Grota Haiducilor”, clădire IBTH — birouri, clădire Băi Termale “Apollo”, clădire Baia Termală “Hebe”, spital pentru militari și ofițeri — Pavilion 4, sanatoriul medical Balnear — Pavilion 3 (actual Hotel Apollo), imobilul “Băile Neptun”, Hotel Decebal — Sanatoriul medical balnear — Pavilionul 2, Hotelul Traian — Pavilionul 1, complex de edificii — Cazinou, Sanatoriul Militar cu curte și baie pentru militari, Hotel Diana, Hotel Roman, Hotel Afrodita, Baia Venera, Baia Diana, sanatoriul medical balnear IOVR — Pavilionul 12, clădire Sediu Nou, Hotelul Hercules și Hotelul Ferdinand.

Armaș, arestat în luna aprilie a acestui an, a petrecut două luni după gratii, până la începutul lui iunie, când magistrații Curții de Apel Timișoara au decis preschimbarea arestului preventiv cu arestul la domiciliu. În lunile care au urmat, Armaș a dorit să scape și de arestul la domiciliu, cum însă judecătorii nu au fost de acord, acesta a cerut să i se permită ca măcar să își părăsească locuința din București pentru a se prezenta la sediul societății comerciale ARMIN CO SRL, cererea sa fiind însă respinsă săptămâna aceasta de Tribunalul Caraș-Severin. Măsura nu este însă una definitivă, ea putând fi contestată în termen de 48 de ore”.

Sursa : Reper24H

10 COMENTARII

  1. Și pedeapsă capitala e prea blândă în comparație cu ce a făcut d-nul Armas. Nici măcar la angajații pe care ia avut nu le-a plătit contribuțiile la stat. Păcat că nu sunt legi mai aspre pentru aceste ” lipitori ” . Țara sărăcește iar hoții se îmbogățesc.

  2. Toți incultii si analfabeții au profitat de conju tura manipulării org.de stat și a oarbei justiției pt.a si insusi diferite bunuri si valori din avuția statului si poporului .De urgență confiscarea bunurilor obținute ilicit prin fraude si hotii ,contra val. acestora deasemen colateralele obținute din ac.venituri.La pușcărie până uita si cum îl cheamă .

  3. Astia trebuie urgent deposedați de tot ce au furat si ca pedeapsă puși sa muncească gratis la refacerea acestor edificii ce apartin pana la urma urbei! Si tot are scapă ieftin.

  4. O picatura intr-un ocean de hoti. Ceasca a fost papucar, asta portar, avem si fost sofer in conducerea tarii dar si puscariasi cu acte gata. Ne plangem de ceva de vreme ce-i alegem?

  5. Voi i’ati ales si voi a’ti ales sa fiti furati , nuci acu asta nu’i in puscarie si fara ce a furat …cine’i de vina ? America ? mosierii, regele ? nu , voi gloatele care ati ales sa va uitati la fotbal in loc sa va puneti mintea la contributie …\

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.