Potrivit presei mondene, Cosmin Olăroiu l-ar fi agresat pe Florin Călinescu într-o cârciumă, asta după ce actorul a încercat să-l ia la mişto, scriu jurnaliștii de la DC News.
Povestea s-a întâmplat în urmă cu mai mulți ani și a fost scoasă la lumină de Gigi Becali, scrie apropotv.ro.
„Cine e Călinescu ăsta? Când l-a bătut Oli era mieluşel…”, şi-a amintit Becali, care a precizat că, prin 2008, la un restaurant chinezesc, omul de televiziune a fost agresat fizic.
Potrivit latifundiarului din Pipera, Florin Călinescu se afla la masă cu mai mulţi oameni importanţi din fotbal, printre care Mircea Sandu, Gino Iorgulescu, dar şi Cosmin Olăroiu. La un moment dat, între cei doi au început şicanele, iar actorul i-a spus tehnicianului ceva “greşit”.
Olăroiu s-a ridicat şi l-a făcut KO. A urmat încă o serie, de astă dată de picioare, violenţele încetând abia după intervenţia lui Sandu şi Iorgulescu.