Echipa de politicieni strânși în jurul USR are nelămuriri privind banii de care dispune (sau nu) primăria locală. Pentru a pune un con de lumină pe acest subiect, ce în opinia lor este destul de neclar, au ridicat unele întrebări ce ar putea interesa un număr mai mare de cetățeni indiferent de opțiunile lor electorale.
Domnul Robu, primarul Timișoarei, ne tot vorbește de ceva timp despre situația financiară precară a Primăriei pe care o conduce.
Acum câteva săptămâni ne spunea că Primăria nu are bani să plătească constructorul la Spitalul “Louis Țurcanu”, că STPT se află în situația de a nu putea plăti salariile angajaților, că PMT nu încasează suficient de la bugetul de stat din cotele defalcate de TVA.
Mai recent, ne spunea că salariații de la STPT mai au de încasat un salariu și jumătate, că SDM și Horticultura nu mai emit facturi, pentru ca acestea să nu acumuleze penalități. Cu câteva zile în urmă, același primar și-a convocat angajații și le-a interzis acestora să mai angajeze cheltuieli fără aprobarea sa personală. A extins această situație la școli, la spitale și la toate unitățile subordonate. Ceea ce a omis să ne spună domnul Robu, public, este de ce s-a ajuns în această situație.
Structura bugetului Primăriei Municipiului Timișoara pentru anul 2018 – buget aprobat cu HCL nr. 76/23.02.2018 – conține cheltuieli cu funcționarea Primăriei Municipiului Timișoara și a unităților subordonate în procent de 69,07% și cheltuieli de dezvoltare (investiții) în procent de 30,93%. Analizând evoluția bugetului Primăriei Municipiului Timișoara din anul 2014 până în prezent, se observă o scădere, de la an la an, a veniturilor totale la bugetul local.
Venituri care anul acesta sunt cu 20,69% mai mici față de veniturile totale bugetare din 2014. În aceeași perioadă, cheltuielile de funcționare ale Primăriei Municipiului Timișoara și a unităților subordonate au crescut substanțial, iar în acest an s-au bugetat cheltuieli operaționale mai mari cu 31,75% față de cheltuielile operaționale bugetate în anul 2014.
În aceste condiții, evident că bugetul pentru investiții a scăzut considerabil în fiecare an, iar pentru anul 2018 s-a aprobat un buget pentru investiții de doar 30.85% din totalul cheltuielilor bugetate, semnificativ mai mic față de anul 2014, când pentru bugetul de investiții s-au prevăzut 51.90% din
totalul de cheltuieli bugetate.
Concluzia evidentă care se desprinde din scurta trecere în revistă de mai sus este că în ultimii ani Timișoara a produs mai puțin, a cheltuit mai mult și, implicit, are tot mai puțini bani pentru investiții.
Urmând acest trend, este doar o chestiune de timp până când se ajunge la o situație financiară extrem de dificil de gestionat. Astfel, o întrebare legitimă este ce a făcut administrația locală pentru a redresa această situație?
Observăm, de asemenea, din analiza execuțiilor bugetare, că pentru anul 2017 creșterea cheltuielilor cu salariile în bugetul Primăriei Municipiului Timișoara este cu 22% mai mare față de anul anterior, 2016. O altă întrebare legitimă la care ne gândim în această situație este, așadar, care va fi procentul de creștere a cheltuielilor cu salariile în execuția bugetară a anului 2018, față de anul 2017?
Dacă analizăm în mod particular la nivelul anului 2018 evoluția veniturilor salariale ale PMT și ale unităților subordonate, vom observa că venitul mediu brut/salariat se situează între 4430 lei/lună și 6050 lei/lună, ceea ce cu siguranță ridică un semn de întrebare, mai ales având în vedere nivelul mediu de salarizare din piața muncii.
De asemenea, execuția bugetară pe primele 4 patru luni ale anului, inclusiv aprilie 2018, ne arată venituri de 406,77 milioane lei și cheltuieli de 391,80 milioane lei. S-ar putea spune deci că în primele 4 luni ale anului veniturile Primăriei Municipiului Timișoara au fost mai mari decât cheltuielile, cu 14,97 milioane lei. Și tot cam de pe atunci domnul Robu începuse să transmită public mesajul că Primăria Municipiului Timișoara se află în dificultăți financiare.
Dacă analizăm execuția bugetară a Primăriei Municipiului Timișoara pe primul semestru, se observă că veniturile Primăriei Municipiului Timișoara sunt de 580,18 milioane lei, iar cheltuielile de 562,85 milioane lei. Există deci un excedent de 17,27 milioane lei, mai mare decât cel de la finalul lunii aprilie.
În condițiile în care execuția bugetară este pe excedent, domnule Robu, îngăduiți-ne să vă întrebăm cum de Primăria Municipiului Timișoara are aceste dificultăți financiare? Ce anume din finanțele Primăriei Municipiului Timișoara nu merge bine? Care sunt plățile pe care Primăria Municipiului Timișoara nu le poate onora în condițiile unui excedent bugetar? Sau, domnule Robu, execuția bugetară comasată a Primăriei Municipiului Timișoara la primul semestru nu reflectă realitatea financiară a Primăriei Municipiului Timișoara?
Sunt întrebări cărora, domnule primar, vă invităm, cu respect, să le răspundeți cetățenilor Timișoarei.
Care este realitatea? Cea comunicată de dumneavoastră sau cea relevată de execuțiile bugetare ale Primăriei Municipiului Timișoara?
Alături de cetățenii urbei, și noi, echipa USR Timișoara, așteptăm cu interes să cunoaștem realitatea financiară a Primăriei orașului nostru.