Obiectivele turistice ale Timișului vor fi scoase la lumină! Strategie pentru dezvoltarea turismului în județ-foto-video

409

Turismul timişean începe să renască după o bună perioadă de hibernare. Reprezentanții Asociației pentru Dezvoltarea și Promovarea Turismului în Timiș (APDT) au început să se gândească serios că ar fi cazul ca şi judeţul nostru să fie mai bine promovat. Timișul are foarte multe obiective turistice, multe dintre ele unice nu numai în ţară, cât şi peste hotare.

Drept urmare, încă de la sfârşitul lui 2017 a început elaborarea unei Strategii sectoriale de dezvoltare turistică a judeţului Timiş 2018-2010, fiind vorba de o strategie în turism pe o perioadă de zece ani, în care în primul rând vor fi antrenate primăriile, autorităţile publice şi chiar populaţia.

Pentru aceasta vor avea loc două dezbateri publice, prima va fi în 30 martie, iar cea de-a doua la sfârşitul lui iunie. De asemenea, vor fi întrebaţi în primul rând locuitorii Timișului despre cum ar dori să fie dezvoltată această strategie și care sunt domeniile unde ar trebui să se pună accentul pentru a atrage turiști în Timiș.

Pentru ca cetățenii să-şi poată spune părerea a fost elaborat un chestionar, ce va fi disponibil pe site-ul turismtimis.ro, încă din această lună, şi până în iulie.

Judeţul Timiş dispune de nişte elemente care pot duce la creşterea turismului în judeţ, însă pentru aceasta e nevoie de o analiză a situaţiei existente, find vorba de o infrastructură bine pusă la punct, cu situaţia siturilor existente, a monumentelor, caselor memoriale, apelor termale şi minerale, situaţia hotelieră, baruri, restaurante, cluburi. Costurile acestei strategii ajung undeva la 24.834 euro (fonduri din bugetul CJ Timiș) și beneficiază de consultanță din partea celor de la Expert Consulting. Strategia va fi gata la finalul lunii octombrie a acestui an.

“Am decis că trebuie să avem o strategie sectorială pe județul Timiș. În toamna anului trecut am achiziționat acest serviciu. În 30 martie va fi data primei dezbateri publice. Ne vom racorda la toate documentele posibile de planificare strategică, regională, națională, care există în acest moment”, a spus directorul APDT Timiș, Delia Barbu.

În afara primăriilor din judeţ, în strategia respectivă vor fi antrenate şi instituţii precum ADR, sau reprezentaţii celor trei judeţe: Arad, Hunedoara şi Caraş Severin.

“Orice strategie presupune obiective care automat se verifică prin instrumente de gen indicatori cheie, care vor măsura în ce măsură strategia este implementată sau dacă trebuie corectate anumite lucruri. În momentul de față avem o cvasideltă în Satchinez, de care, în afară de noi nu șție nimeni, avem şi două stațiuni, dar puţini ştiu că stăm pe o pungă de apă minerală, care merge până în partea maghiară”, a ţinut să precizeze Camelia Mocan, cea care va implementa aceasta strategie în domeniul turismului, din județul Timiș.

Este nevoie, în această strategie, şi de punerea la punct a bazelor de tratament, de dezvoltare a acestora pentru a putea aduce şi turişti străini, mai ales că populaţia judeţului, şi nu numai, îmbătrâneşte de la o zi la alta. Mai există două staţiuni în judeţ, Băile Calacea, care a devenit privată, iar Buziaşul, cam singur de astă dată, cu o vechime de peste o sută de ani.

Mihaela Păunescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.