Oamenii de afaceri bănățeni sunt așteptați la Târgul China Brand Fair 2019 de la Budapesta. VIDEO

476

Una dintre cele mai performante economii, pe plan mondial, este cea a statului chinez. Opiniile sunt destul de împărțite – unele surse o creditează a fi pe locul doi, iar alți analiști chiar se încumetă să o plaseze pe primul loc din lume. Diferă doar parametrii luați în calcul.

În China se poate produce orice. Nu există ramură industrială care să nu fie reprezentată cu succes în producția acestei țări. Una dintre problemele destul de acute a fost, timp de mulți ani, o piață de desfacere externă suficient de mare, iar o a doua era legată de reticența față de calitatea unor produse. Aceste piedici au fost demult depășite. Chiar și piețele statelor occidentale s-au lămurit de bunele rezultate ce se pot obține în relațiile comerciale cu marele colos asiatic.

Pentru a pătrunde și pe piața est europeană, de câțiva ani a fost înființat un Centru de relații economice ale Chinei, la Budapesta, care vizează contacte cât mai strânse cu întregul spațiu al Europei centrale și de est.

Una dintre cele mai noi preocupări ale economiei chineze este și cea de a importa produse, nu doar componenta legată de exporturi.

Tocmai pentru a veni în întâmpinarea agenților economici din întreaga parte răsăriteană a continentului se organizează anual, la Budapesta, o mare întâlnire sub forma unei expoziții-târg unde pot participa o multitudine de firme inclusiv de la noi din țară. Oricine crede că poate oferi produse românești (în special din domeniul agroalimentar) poate expune și lega contacte cu oameni de afaceri chinezi.

Târgul are loc între 3 și 5 iunie sub noul nume „China Brand Fair 2019” ce continuă vechiul nume de „China Smart Expo” la Experience Center. Azi, la sediul Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, a sosit o delegație a organizatorilor pentru a prezenta date cât mai amănunțite despre expoziție. Gazdele întâlnirii au dorit un bun venit oaspeților.

Doamna Nancy Jin, director al CECZ Budapesta, a făcut o scurtă prezentare a acestui eveniment și a oportunităților de afaceri oferite. Iar doamna Gal Zsuzsanna, șefă a centrului de afaceri CECZ, a explicat pe larg toate facilitățile de care dispune un expozant ce se înscrie la expoziție. A subliniat paleta largă de servicii și cele trei direcții principale ce se doresc a fi atinse.

CECZ este o platformă europeană de afaceri destinată firmelor chineze pentru a-și expune și vinde produsele, susținută de activități de marketing, promovarea mărcii, servicii suplimentare de logistică. Totodată, CECZ promovează schimburile comerciale între țările CEE și China.

CECZ colaborează cu cele 16+1 țări. În prezent, are contacte cu: Albania, Bosnia și Herzegovina, Croația, Muntenegru, Republica Moldova, Polonia, România, Serbia, Slovacia, Slovenia, Ucraina. Serviciile CECZ se axează pe consultanță privind importul și exportul între China și țările CEE.

De asemenea se mai oferă o gamă se servicii ca:
 Sprijin pentru companiile care au mai puține cunoștințe și experiență referitor la modul de a importa din China;
 Mai mult de 800 de furnizori chinezi verificați în baza de date din 16 domenii ale industriei (aprobați de MOFCOM, încredere 100%). Selectarea celor mai potriviți furnizori chinezi. Sprijin în inițierea comunicării. Monitorizare, asistență, follow-up;
 Recomandare / conectare cu furnizori de servicii relevanți (transport, depozitare, vămuire, asigurare, inspecție calitate/cantitate, certificate);
 Consultanță privind întregul proces funcție de nevoi, de la caz la caz;
 Servicii de mediere gratuite.
Experience Center Budapesta (43.000 mp) găzduiește expoziții permanente per provincii, cât și conferințe, întâlniri B2B, Open Days, CHINA BRAND FAIR.

Rusz Sandor, președintele Casei România-China, a explicat cu multe amănunte cum se pot face schimburi comerciale cu China reciproc avantajoase. A plecat de la propria experiență pe care a avut-o ca european lucrând într-o companie în China. Pornind de la explicații despre vechea cultură și civilizație asiatică, a explicat că vechiul drum al mătăsii este din nou un concept la modă și se impun din nou schimburile de mărfuri est-vest, dar obligatoriu și în sens invers pentru o economie sănătoasă. De asemenea a explicat disponibilitatea unor companii din China de a face investiții în țara noastră în diverse domenii. În multe cazuri aceste împrumuturi, cum pot fi considerate, sunt chiar mai avantajoase decât cele de la bănci. Cel mai la îndemână exemplu vine din Brașov, acolo unde s-a construit o mare parcare supraetajată ce a avut un astfel de succes, încât acum se mai negociază construirea a altor trei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.