Şapte persoane, printre care un avocat, un executor judecătoresc, administratori judiciari, sunt audiate joi la Biroul Teritorial Caraş Severin al DIICOT, într-un caz care reprezintă o extindere a cercetărilor din dosarul SC Hercules Băile Herculane, în care este implicat omul de afaceri Iosif Armaş.
Infracţiunile vizau acţiuni având drept scop scoaterea unor imobile din acest dosar de sub sechestrul impus de DIICOT şi însuşirea acestora, în cadrul unor proceduri de executare silită.
În urmă cu un an, procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Caraş-Severin, cu sprijinul ofiţerilor de la Direcţa Generală Anticorupţie, au început să facă acte de urmărire penală în dosarul privind devalizarea SC Argirom Internaţional SA Bucureşti, SC Aeroportul Caransebeş SA (aeroportul din Caransebeş), SC Hercules SA şi au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea lui Dorin Marescu, avocat în Baroul Bucureşti, pentru constituire a unui grup infracţional organizat, complicitate la abuz în serviciu şi complicitate la delapidare şi a lui Iancu Hrelescu, pentru complicitate la delapidare, complicitate la abuz în serviciu şi spălare de bani.
De asemenea, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de Adrian Petru Andriţoiu, expert evaluator ANEVAR la data faptei, pentru constituire a unui grup infracţional organizat, sub forma sprijinirii, complicitate la abuz în serviciu şi complicitate la delapidare şi faţă de Ion Sima, executor judecătoresc, pentru constituirea unui grup infracţional organizat, sub forma sprijinirii, abuz în serviciu şi complicitate la delapidare.
În perioada decembrie 2007 – august 2008, s-a constituit un grup infracţional organizat, coordonat de către Iosif Armaş, Dorin Marescu, Iancu Hrelescu, având drept scop însuşirea principalelor active ale SC Argirom Internaţional SA şi SC Hercules SA.
”În perioada menţionată, inculpatul Armaş Iosif a înstrăinat cu sprijinul inculpatului Marescu Dorin către inculpatul Hrelescu Iancu 60% din acţiunile deţinute de SC Argirom Internaţional SA la SC Aeroportul Caransebeş SA, contra unei suprafeţe de jumătate dintr-un teren de 7.406 metri pătraţi, cu o valoare de piaţă de 19.033 euro, iar, ulterior, la un interval scurt de timp, a procedat la înstrăinarea celor 60% acţiuni către SC Excav Prod SRL Caransebeş contra sumei de 418.408 euro (de aproximativ 21 de ori mai mult decât valoarea la care au fost dobândite), cunoscând că acţiunile provin din săvârşirea de infracţiuni”, arată DIICOT.
În aceeaşi perioadă, au fost însuşite de către membrii grupului pentru Iancu Hrelescu sau pentru alţii, prin acte fictive, şapte imobile – hoteluri, băi termale, restaurante – cu o valoare de circulaţie de aproximativ 4.032.800 lei şi 400.000 de euro din patrimoniul SC Hercules SA, unde SC Argirom Internaţional SA era acţionar majoritar. Acest lucru a fost posibil cu sprijinul expertului evaluator ANEVAR Adrian Petru Andriţoiu şi a executorului judecătoresc Ion Sima.
Imobilele dobândite au fost înstrăinate ulterior către SC Excav Prod SRL, chiar şi cu un preţ de aproximativ 12 ori mai mare decât preţul la care a fost achiziţionat prin executare silită.
În 19 martie 2008, SC Argirom Internaţional SA a intrat în insolvenţă, creditorul majoritar fiind Ministerul Administraţiei şi Internelor – Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale UT 350, care are o creanţă de aproximativ 10 milioane de euro.
Prejudiciul estimat în cauză este de aproximativ 123 de milioane de lei, valoarea creanţelor împotriva SC Argirom Internaţional SA.
În cauză s-a dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului pentru 45 de clădiri (hoteluri, restaurante, spaţii comerciale, băi termale, ştranduri) şi pentru 30 de terenuri.
În cauză se efectuează acte de urmărire penală şi faţă de alte persoane.
În dosarul devalizării staţiunii Băile Herculane sunt cercetaţi şi Iosif Armaş, Filip Răiescu, Gavril Adamescu, Valentin Costea, Monica Angela Mihu (fostă Borza) şi Victoriţa Oprea.
sursă: news.ro