Oameni atacați cu o seringă într-un supermarket din Banat!

1902

Doi clienți ai unui supermarket din Caransebeș au fost atacați cu o seringă cu ac de o femeie. Agresoarea va fi supusă unor examene medicale pentru a se stabili dacă avea discernământ când a comis fapta.

Speriați, oamenii au alertat agenții de pază care au reușit să o imobilizeze pe agresoare.

Seringa a fost ridicată de polițiști și va fi supusă unor teste de laborator pentru a se stabili dacă acul a fost contaminat. În acest caz s-a deschis un dosar penal pentru lovire și alte violențe.

Recent, o situație asemănătoare s-a întâmplat în Poliție. Doi polițiști au fost înțepați de un dependent de droguri, ei au făcut testul și terapia la Spitalul clinic Victor Babeș.

În cazuri asemănătoare, se face terapie anti-HIV preventivă, precum fac și medicii care se înțeapă accidental, și sunt mari șanse ca virusul să fie anihilat până se ascunde în organism. Persoana înțepată rămâne în monitorizare între 30 de zile și șase luni. O lună se face tratament anti-HIV.

sursa: dcnews.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.