O zi după gratii! Preventiv, pentru funcţionarii publici. Ca să ştie ce-i aşteaptă dacă iau mită!

701

Funcţionarii publici ar trebui să petreacă o zi în închisoare, împreună cu familia, pentru a vedea ce-i aşteaptă dacă vor comite ilegalităţi. Campania „O zi după gratii!” a fost demarată de guvernul Chinei pentru a limita pe cât posibil fenomenul corupţiei.

În cadrul acesteia, Comisia Centrală de Inspecție și Disciplină, organismul anticorupție al Partidului Comunist Chinez, a început să organizeze vizite în închisori pentru înalții funcționari și soțiile sau soții lor, care pot astfel să se întâlnească și să discute cu foști colegi ajunși acolo după ce au fost condamnați pentru corupție.

Potrivit unui anunț oficial, obiectivul demersului este ca funcționarii publici „să fie conștienți” de consecințele faptelor de corupție și „să-și exercite atribuțiile corect și să fie receptivi la supravegherea Partidului”.

Angajați din mai multe ministere au fost duși de autoritățile anticorupție în astfel de vizite, fiind pregătite și vizite separate pentru soțiile sau soții lor, astfel încât implicațiile corupției să devină o temă de discuție în familie.

„Funcționarii și soțiile lor sunt impresionați când văd cât de oribil este să-ți pierzi libertatea și prestigiul personal, dar cred că impactul cel mai puternic este resimțit mai mult de către cei tineri”, a declarat un funcționar care a participat la o astfel de vizită. În schimb, o altă angajată a statului chinez, în vârstă de numai 25 de ani, afirmă că aceste vizite funcționează ca modalitate de atenționare, dar ele sunt mai mult „un fel de spectacol”, în opinia ei „folosirea unui asemenea procedeu radical fiind inutilă”.

„Corupția nu trebuie doar pedepsită, prevenirea ei este mai importantă”, scria Cotidianul Poporului, una dintre publicațiile Partidului Comunist Chinez, care cere totodată mai multă fermitate pentru a elimina acest flagel de la rădăcină.

Guvernul de la Beijing a creat și linii telefonice speciale, pe care cetățenii le pot folosi pentru a denunța cazuri de corupție.

Oare ar avea efect o astfel de măsură şi în România?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.