Havana, 13 Februarie, Anno Domini 2016.
Ziua în care un Papă și un Patriarh, în esență figurile cele mai reprezentative ale lumii creștine de azi, și-au dat mâna, uitând de gâlcevile și de traumele unui întreg mileniu și au hotărât că lumea creștină merită o soartă mai bună.
Asediată de propriile slăbiciuni, multe dintre ele considerate de teologia oficială drept păcate capitale, pusă în defensivitate de agresivitatea, da, acesta este termenul corect, al altor credințe ce cultivă astăzi forme de fanatism pe care le regăseai, de asemenea – e un adevăr și acesta – în creștinismul Evului Mediu, lumea noastră creștină a ajuns la o mare răscruce!
Confruntați cu principiile laicității împinse la extrem și cu ravagiile relativismului moral și cultural, mai ales după al doilea război mondial, când – potrivit ilustrului gânditor italian Gianni Vattimo – umanitatea occidentală, răvășită de dramele războiului, a considerat că Dumnezeu nu ne mai este de folos câtă vreme a permis acele tragedii ale secolului douăzeci, nazismul şi comunismul.
De vreo patru decenii încoace, europenii, în primul rând cei din Vestul și Nordul Europei, au ales calea „liberului arbitru” iluminist în dauna valorilor creștine, de care s-au debarasat pas cu pas, cu ușurința și frivolitatea cu care cineva se debarasează de propriile principii și valori identitare!
Ca de propria ta viață de până mai ieri, ca de propria ta familie de care nu mai vrei să auzi, de care aproape că îți este rușine și să mai amintești că ai avut-o cândva !
Cam așa au stat lucrurile, în deceniile din urmă, cu europenii „emancipați” de Mai ’68, cu sprijinul marilor filosofi ai deconstrucției culturale, care, cu toate calitățile lor intelectuale de netăgăduit, au uitat că deconstruind și interpretând mereu teoriile iluministe ambalate sub faldul corectitudinii politice, riscă, vedem astăzi, să ne facă să înțelegem că „regele e gol” și că fără repere etice solide, și da, religioase, de esență creștină, lumea se apropie cu pași repezi de un sfârșit!
Întâlnirea de astăzi de la Havana, (ce loc, totuși, de întâlnire, în patria atât de controversatului Fidel!), între cel mai înalt prelat catolic, Papa Francisc și Patriarhul Moscovei și al Rusiei, Kiril, poate deveni, într- adevăr, o zi încărcată de miracole !
Numai de-ar ține!, spunea odată un alt personaj istoric controversat, și această speranță de resetare a lumii creștine, la aproape o mie de ani de la Marea Schismă din 1054, poate redeveni o bornă a speranței, în acestă lume aflată aproape în pragul, nu cred că exagerez, unor noi tipuri de provocări cu iz și semne de fatalitate istorică.
Cred că cea mai nimerită formulă de a pune punct acestui text este să-l închei cu un citat din Papa Francisc, unul din marii părinți ai Bisericii Creștine, care se apropie tot mai mult, prin gesturile și faptele sale de celălalt mare și imposibil de uitat Părinte al Bisericii Catolice, Papa Ioan Paul al II-lea!
„Milostivirea este întâiul atribut al lui Dumnezeu. Este numele lui Dumnezeu. Nu sunt situații din care să nu putem ieși, nu suntem condamnați să ne afundăm în nisipuri mișcătoare”.
Un adevăr mare cât un mileniu de vrajbe și – vorba ecleziastului – de vânare de vânt!