-0.9 C
Timișoara
luni 18 noiembrie 2024

O vară cu haos și caniculă pe șantierele Timișoarei

Vă era dor de o vară plină de șantiere? Se pare că metehnele vechii administrații au fost preluate și de cea nouă, care a început lucrări în mai multe zone din oraș. Este adevărat, investițiile sunt necesare și timpul este propice lucrului, dar se creează, inevitabil, și disconfort. Sunt nemulțumiri vădite din partea pietonilor și a șoferilor.

Șantierele de sud

Două mari artere din Timișoara sunt în șantier de un an de zile. Vorbim despre Bulevardul Sudului și strada Mareșal Constantin Prezan (fosta Lidia). Lucrările întârziate îi deranjează pe cei care locuiesc în zonă. Praful și mizeria sunt parte din cotidian, iar șoferii întâmpină restricții de circulație.

În ceea ce privește strada Mareșal Constantin Prezan, șantierul ar fi trebuit să dureze 16 luni, însă va fi prelungit, iar termenul a fost decalat pentru luna martie 2022. Lucrările costă aproape 42 de milioane de lei, iar administrația a primit 18 milioane de lei din bugetul național.

Șantierul de pe bulevardul Sudului este mult mai avansat și se apropie de final. Șoseaua a fost lărgită la patru benzi, trotuarele au fost pavate, iar lângă ele sunt amenajate piste pentru biciclete. Lucrările au început în iulie 2020 și ar fi trebuit să fie gata în 10 luni.

A început haosul pe Cetății și Bogdăneștilor

Cele mai noi șantiere din zona de nord a orașului creează deja probleme. Lucrările și restricțiile de circulație din zona Cetății – Bogdăneștilor au dus la instalarea haosului în trafic. Șoferii circulă în coloană pentru că pe arterele adiacente se formează ambuteiaje.
„Pentru realizarea lucrărilor se închide circulaţia pe Bulevardul Cetăţii, pe sensul de mers Calea Bogdăneştilor – str. Gheorghe Lazăr, pentru trei luni. Totodată, a fost suspendat transportul cu tramvaiul pe Bd. Cetăţii şi pe străzile afectate de lucrări (str. Coriolan Brediceanu, Calea Bogdăneştilor). S-a impus devierea tramvaielor pe alte rute și introducerea de autobuze”, este anunțul autorităților locale.

Șantierul cuprinde traseul liniei de tramvai, de la intersecţia cu Calea Bogdăneştilor până la intersecția cu Calea Torontalului, inclusiv bucla de întoarcere. Se vor moderniza întregul ansamblul rutier şi liniile de tramvai, inclusiv reţelele edilitare stradale, subterane şi supraterane de pe Bulevardul Cetăţii, se vor amenaja trotuare, piste pentru biciclete şi zone verzi, va fi modernizată stația de subredresare.

Traseul liniei de tramvai existente va rămâne același, ca linie de tramvai proprie, cu suprastructura căii înierbată, cu spații verzi și pomi ce încadrează calea de tramvai. Platforma carosabilului va rămâne pe amplasamentul existent.

Contractul de proiectare și execuție a lucrărilor a fost încheiat cu SC Porr Construct SRL, la o valoare de 70 de milioane de lei, durata contractului fiind de 36 luni.

Pe Calea Bogdăneștilor se modernizează strada și liniile de tramvai. Între 1 și 31 iulie se închide circulaţia în intersecţia bd. Cetăţii- Calea Bogdăneştilor – B.P. Haşdeu, rămânând deschisă relaţia Calea Bogdăneştilor – Bd. Cetăţii (viraj dreapta) şi relaţia Bd. Cetăţii – Calea Bogdăneştilor (viraj stânga). Va fi deviat și traseul autobuzului de pe Calea Bogdăneştilor.

Pasajul Solventul începe cu o groapă

Urmează să înceapă, chiar în această vară, șantierul și la Pasajul Solventul. Deși contractul este semnat, autoritățile încă așteaptă unele avize. Lucrările vor începe cu o groapă imensă, unde practic va fi construit subpasajul.

În curând se va orgniza o întâlnire la Ministerul Transproturilor pentru că și de aici este nevoie de un aviz final pentru a începe lucrul.

În proiect, pe lângă pasajul propiu-zis, vor fi modernizate străzi pe o lungime de 726 de metri, pasajul inferior va avea 87 de metri, pe 424 de metri se vor desfășura liniile duble de tramvai, iar pistele de biciclete vor însuma peste 1,3 kilometri.
Și mai este un hop de trecut! Platforma trebuie ecologizată.
„În același timp am avut nenumărate discuții și întâlniri cu investitorul și cu Agenția de Mediu pentru a găsi soluții pentru un aviz de mediu care să pună bazele decontaminării acestui sit industrial.

Platforma Solventul a schimbat mai mulți proprietari în ultimele decade. În 2008 a fost emis un aviz de mediu, precum și un acord de dezafectare care nu a fost dus la îndeplinire. Cei ce au fost angajați să decontamizeze situl s-au mulțumit să distrugă clădirile și să fure fierul vechi. Investitorul nou trebuie să înceapă cât mai repede investigațiile în detaliu pentru a stabili toate sarcinile de mediu finale și suntem în discuții pentru a clarifica toți pașii necesari”, a declarant viceprimarul Ruben Lațcău.

Contractul este semnat încă de anul trecut, iar asocierea de firme care va construi pasajul va primi 111 milioane de lei.

Noi șantiere pentru termoficare

Pe timișoreni îi așteaptă noi gropi în oraș. Autoritățile au anunțat că va începe și reabilitarea a 3.700 de metri de rețea de termoficare. Nu se pot moderniza țevile fără săpături, așa că cei care locuiesc în Centru și în Lipovei vor avea de îndurat șantiere. Trebuie sparte străzi și trotuare, așa că, pe lângă caniculă, oamenii vor suporta și praful și gălăgia generate de șantiere.

„Este doar una din piesele puzzle-ului de termoficare din Timișoara. Rezolvările pentru problemele sistemului de termoficare nu sunt simple și durează, iar acest proces l-am început din acest an. Deja dăm drumul la cel de-al doilea proiect de reabilitare în șapte luni.

În ianuarie am emis Autorizația de Construcție și am început reabilitarea a 30 de km de rețea primară și secundară; în felul acesta vrem să reducem pierderile de 50 de milioane de lei pe care rețeaua de transport și distribuție le produce în fiecare an. Vom veni cu mai multe vești pe tema aceasta, în curând. Acum pregătim al doilea proiect de reabilitare, iar al treilea proiect este în lucru în primărie și se pregătește pentru finanțare europeană.

Această retehnologizare vine deoarece încă din 2012, adică de aproape 10 ani, pierdem tot mai multă căldură pe conducte. Nu vrem să ne trezim în situația în care se află Bucureștiul în momentul de față și nu vrem să ajungem să tot punem petici peste rețeaua de termoficare.

Vom scoate conductele vechi și vom pune în locul lor conducte noi și preizolate.

Vom reduce din costurile pentru transport, vom reduce din costurile de mentenanță și vom asigura presiunea apei pe rețeaua primară.

Este doar încă un pas spre a îmbunătăți calitatea vieții din Timișoara și vor mai fi anunțate câteva proiecte majore legate de termoficare”, a explicat Ruben Lațcău.

Din păcate, locuitorii de pe Bulevardul CD Loga primesc și ei vești proaste. După ce anul trecut au suferit din cauza lucrărilor de amenajare a trotuarelor șotron, anul acesta vor avea parte din nou de șantier. Noile trotuare trebuie sparte pentru înlocuirea conductei Colterm. Luna aceasta ar trebui să înceapă lucrările, spuneau reprezentanții Primăriei Timișoara.

Parcurile din centru, pline de buruieni, nu de muncitori

Cele trei parcuri din zona centrală, cunoscute ca Parcul Civic, sunt dezolante. Nu s-a mai muncit de ceva timp și niciun agajat al Hoticultura nu a mai trecut pe acolo. Așa că buruienile au pus stăpânire pe spații. De ce nu se lucrează? Tot din cauza proietului de retehnologizare a rețelei de termoficare. Fosta admministrație ar fi de vină pentru că nu a sincronizat lucrările, iar primarul Fritz nu a vrut să continue proiectul ca mai apoi să spargă din nou.

„Cele două șantiere din Parcul Civic și etapa doi de termoficare nu au fost sincronizate pentru că în Primăria Timișoara direcțiile nu vorbeau una cu alta până acum opt luni. Etapa 2 de termoficare este un proiect prioritar în acest moment pentru municipalitate, iar această pauză pe care Parcul Civic a luat-o este doar una temporară, până în momentul în care etapa de termoficare va fi finalizată pe acest amplasament, după care lucrările vor reîncepe”, a explicat, recent, Dominic Fritz, consilierilor locali.

Cele trei spații verzi trebuia să fie gata în 2 iunie 2020.
Autoritățile locale au aprobat indicatorii tehnico-economici ai investiției încă din anul 2016, însă abia la finalul lui 2018 procedura a fost inițiată. Contractul a fost semnat abia la finalul anului 2019, pentru 5,6 milioane de lei.
Potrivit documentației tehnice, aleile vor fi înlocuite și se vor folosi pavele de mai multe forme, inclusive în formă de frunză. În parc vor apărea o piațetă și o fântână ornamentală. Vor fi realizați aproape 22.000 de metri pătrați de alei, cu dale și asfalt, se vor instala 82 de stâlpi de iluminat cu două corpuri, patru pergole, 115 bănci din lemn, cinci bănci din piatră, două „bănci circulare Sole” și două rastele de biciclete. Vor fi plantați 964 de arbori și arbuști, respectiv 3.762 de trandafiri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Citește și :